Un șofer de autobuz, în vârstă de aproximativ 55 de ani, se află în moarte cerebrală după ce a fost atacat de mai multe persoane pe care nu a vrut să le lase să urce fără bilete și măști de protecție, informează BBC.
Atacul a avut loc duminică seară, într-o stație de autobuz din orașul Bayonne (sud-vestul Franței). Șoferul a suferit răni grave la cap după ce a fost lovit cu pumnii.
A fost transportat la spital, însă luni medicii l-au declarat în moarte cerebrală.
O persoană de aproximativ 30 de ani a fost arestată de poliție duminică, iar alte patru, luni.
Transportul în comun cu autobuzul în regiune a fost perturbat, după ce șoferii au refuzat să mai iasă pe trasee, acuzând pericolul în care se află.