Focar de coronavirus la Penitenciarul de Maximă Siguranță din Iași. 24 de deținuți au fost confirmați cu COVID-19.
Aceştia vor beneficia de tratament la Penitenciarul-Spital Constanţa – Poartă Albă, unitate desemnată să asigure conduită terapeutică pentru cazurile uşoare de îmbolnăvire.
Conducerea unității de detenție a anunțat, într-un comunicat de presă, că a informat Direcția de Sănătate Publică despre această situație, iar în penitenciar se implementează acum măsurile specifice de prevenție: intensificarea triajului epidemiologic al cadrelor, monitorizarea medicală permanentă a tuturor persoanelor custodiate și dezinfectarea spațiilor.
În penitenciarul de Maximă Siguranță Iași sunt deținute acum câteva sute de persoane, în mai multe secții.