Fostul mare fotbalist s-a stins la 25 noiembrie, la vârsta de 60 de ani. După ce a trăit o viaţă controversată, acum şi decesul său a creat un scandal.
Maradona a murit, iar decesul său a pornit o anchetă în care sunt cercetaţi medicii care l-au avut în grijă, în ultimele zile, în timp ce alta urmează să stabilească modul în care averea fostului fotbalist va fi împărţită de urmaşii săi.
Iar această a doua situaţie e una extrem de delicată! Pentru că Maradona a avut cinci copii pe care i-a recunoscut (patru în Argentina şi unul în Italia), plus şase care aşteaptă o decizie în tribunale pentru stabilirea paternităţii. Şi, în funcţie de rezultatele primite, cei şase vor afla dacă vor face parte din procesul de moştenire a bunurilor fostului mijlocaş sau nu!
Tocmai de aceea, un tribunal din Argentina a interzis incinerarea corpului fostului fotbalist, deoarece e posibil să fie nevoie de recoltarea unor probe ADN pentru stabilirea paternităţii.
Decizia tribunalului a venit în ciuda faptului că avocaţii au insistat că aceste probe există deja.