Caută
Close this search box.

Lista actualizată a ţărilor pentru care se impune carantina la sosirea în România

carantină

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a actualizat, în şedinţa de luni, lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat, pentru care se instituie carantina pentru 14 zile.

Ţările/ zonele/ teritoriile de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea sunt: Austria, Luxemburg, Polonia, Franţa, Germania, Gibraltar, Cehia, Andorra, Irlanda, Slovenia, San Marino, Marea Britanie, Panama, Israel, Canada, Lituania, Statele Unite ale Americii, Muntenegru, Portugalia, Cipru, Suedia, Monaco, Slovacia, Aruba, Letonia, Liechtenstein, Olanda, Estonia, Elveţia, Danemarca, Spania, Puerto Rico, Serbia, Georgia, Malta, Columbia, Italia, Africa de Sud, Croaţia, Seychelles, Emiratele Arabe Unite, Palestina, Brazilia, Argentina.

Lista privind Zona galbenă intră în vigoare de la data de 19 ianuarie, ora 0.00.

Prin hotărâre a CNSU a fost instituită excepţia de la carantinare pentru persoanele care au fost vaccinate cu a doua doză (doza de rapel), dacă aceste persoane intră în România la mai mult de 10 zile după vaccinarea cu a doua doză. Acelaşi regim se aplică şi în cazul persoanei care este contact direct cu o persoană pozitivă, dacă momentul contactului a fost la mai mult de 10 zile de la vaccinarea cu a doua doză.

De asemenea, a fost instituită posiblitatea ca şi persoanele care sunt contact direct cu un pacient pozitiv cu virusul SARS-COV-2 să iasă din carantină în ziua a 10-a, dacă efectuează un test în a 8-a zi, rezultatul acestuia este negativ şi nu prezintă simptomatologie specifică.

Persoanelor care sosesc în România din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord li se aplică excepţiile de la măsura carantinei stipulate în Hotărârea nr. 1/2021 şi Hotărârea nr. 3/2021, dar şi excepţia de la carantinare în cazul în care au fost depistate pozitiv la testul COVID-19, dacă au trecut mai mult de 14 zile de la data confirmării, dar nu mai mult de 90 de zile de la acest moment.

Şi pentru persoanele care intră în România din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord poate fi analizată suspendarea temporară a măsurii de carantină, la fel ca pentru persoanele care sosesc în România din celelalte state aflate pe lista de risc epidemiologic, pentru situaţii deosebite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri