Caută
Close this search box.

Ministrul Florin Jianu demisionează din Guvern: România nu merită ce i se întâmplă acum

Florin Jianu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat  demisionează din Guvern: „Aşa îmi dictează conștiința, iar asta nu este negociabil pentru nimic în lume”.

„Am reflectat cu responsabilitate la ceea ce este etic să fac în continuare și nu în principal pentru probitatea mea profesională, pentru că aici am conștiința curată, ci pentru copilul meu, pentru cum o să mă uit în ochii lui și ce anume o să îi spun peste ani. O să îi spun că tata a fost un laș și a girat acțiuni pe care nu le împărtășește sau a ales să iasă cu fruntea sus dintr-o poveste care nu este a lui?!”, a scris Florin Jianu pe contul său de Facebook.

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a anunțat că a pregătit acest mesaj încă din seara ședinței de guvern, dar a sperat că „gândul bun sau măcar presiunea străzii îi vor determina pe cei care au greșit conceptual, dar și pe cei care au acționat, să aibă onoarea de a își repara ‘eroarea’ și să ne continuăm liniștiți activitatea. (…) Dacă ei nu au făcut-o două zile, poate acest exemplu le va fi util”

„Am muncit cu credință și îndârjire în fiecare din cele 28 de zile de mandat și nu mi-a trecut prin gând că munca ar putea fi umbrită într-un mod atât de brutal și de nedrept. Cei care mă cunosc știu că nu pot accepta impostura sau minciuna!

Nu vreau ca decizia mea de a mă opri aici să fie folosită politic de o parte sau alta! E un război pe care nu îl împărtășesc și pe care îl vreau cât mai repede oprit! Sunt oameni pe care îi apreciez în prezenta guvernare și care nu meritau nici ei ce s-a întâmplat acum doua seri. Sunt oameni pe care îi apreciez în PSD și în a căror bună credință și putere de lupta, îmi pun în continuare speranța de a restaura ce poate și trebuie a fi restaurat: Competența și cinstea!!!

România nu merită ce i se întâmplă acum, românii nu merită ce li se întâmplă acum! Mă gândesc la viitorul antreprenorial al acestei țări cu un potențial uriaș de inovare și la cuvintele magice pentru antreprenori: predictibilitate și stabilitate. Acestea trebuie restabilite urgent!!!. Mă gândesc, de asemenea, nu la viitorul meu, ci la viitorul oamenilor care m-au urmat în echipa de la minister, fie din interiorul aparatului ministerial sau cei aduși de mine, oameni onești, sinceri și atât de dornici de schimbare. Fiți puternici și țineți drumul drept!

Sunt și rămân tehnocrat, nu mă pricep la politică, mă pricep la domeniul IMM și la antreprenoriat. Nu voi ieși în mass-media pentru declarații și vă rog să respectați această dorință. Îmi doresc, de asemenea, să putem munci iarăși, liniștiți, în această țară”.

FOTO: digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri