Comisia Europeană a adoptat Planul de acțiune al UE „Către reducerea la zero a poluării aerului, apei și solului” – un rezultat esenţial al Pactului verde european şi principalul subiect al Săptămânii verzi a UE din acest an, precizează un comunicat al Executivului comunitar.
Potrivit acestuia, planul de acțiune „stabilește o viziune integrată pentru 2050: o lume în care poluarea să fie redusă la niveluri care să nu mai fie dăunătoare sănătății umane și ecosistemelor naturale, precum și etapele necesare pentru a atinge acest obiectiv.
Planul interconectează toate politicile relevante ale UE în materie de combatere și prevenire a poluării, punând un accent deosebit pe modul de utilizare a soluțiilor digitale pentru a combate poluarea.
Se prevede revizuirea unor acte legislative relevante ale UE pentru a identifica lacunele rămase în legislația UE și situațiile în care este nevoie de o mai bună punere în aplicare pentru a îndeplini aceste obligații juridice”.
Pentru a orienta UE către obiectivul pentru 2050 privind o planetă sănătoasă pentru oameni sănătoși, planul de acțiune stabilește câteva obiective-cheie pentru 2030 de reducere a poluării la sursă comparativ cu situația actuală:
– îmbunătățirea calității aerului pentru a reduce cu 55 % numărul de decese premature cauzate de poluarea atmosferică;
– îmbunătățirea calității apei prin reducerea deșeurilor, a deșeurilor de plastic din mediul marin (cu 50 %) și a microplasticelor deversate în mediul înconjurător (cu 30 %);
– îmbunătățirea calității solului prin reducerea cu 50 % a pierderilor de nutrienți și a utilizării pesticidelor chimice;
– reducerea cu 25 % a ecosistemelor UE în care poluarea atmosferică amenință biodiversitatea;
– reducerea cu 30 % a numărului de persoane cu afecțiuni cronice cauzate de zgomotul produs de transport;
– reducerea semnificativă a cantității de deșeuri generate și cu 50 % a deșeurilor municipale reziduale.