Au fost publicate stenograme dintr-un dosar DIICOT, în care este redată o conversaţie între actuala şefă a Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, Laura Vicol (PSD), ş un lider interlop din Bucureşti.
Vicol „se afla într-o relaţie de subordonare” faţă de interlop, notează procurorul DIICOT, citat de Europa Liberă. În aprilie 2020, Marian Bejan a luat legătura cu Vicol și au purtat următoarea discuție:
Marian Bejan: Eu nu vreau să mă suni. Eu vreau să te văd…
Laura Vicol: E, da! Hai!
Marian Bejan: Cum adică, ”E, da! Hai, pa!”?
Laura Vicol: Te vezi cu c****e alea cu care ai stat la masă, nu cu mine. Hai!
Marian Bejan Băi, mă auzi mă?
Laura Vicol: Da, te aud.
Marian Bejan Alea sunt niște fete libere, mă! Nu sunt c****e…
Laura Vicol: Da! Foarte bine! Bravo!
Marian Bejan: Tu ești c***ă, dacă ai atitudinea asta și vorbești prost așa și mă, mă superi…”.
Peste un minut, discuția continuă.
Laura Vicol: Deci, ori începi să mă respecți și să-mi vorbești frumos, dacă vrei să mai avem un dialog, ori nu mai mă suna… Cum vrei tu!
Marian Bejan: Băi! Tu cât de dobitoacă să fii…
Laura Vicol: Eu… Deci eu te respect…
Marian Bejan: Dacă eu te sun pe tine că mi-e și mie dor de tine… Băi fato, mă asculți?!
Laura Vicol: Te vorbesc frumos…
Marian Bejan: Păi, îmi vorbești frumos? Cică: ”Du-te și stai cu c****e ale!” Păi, de ce sunt alea c***e? Ești nebună?!
Laura Vicol: Bă?! Ce vrei mă de la mine?! Lasă-mă să trimit un mail și te sun imediat.
Marian Bejan: Băi, fato?! Tu vorbești acuma când vreau io, nu când vrei tu!
Laura Vicol: Haide! Vorbim pe whatsapp sau pe telegram. Pa!
Marian Bejan: Mă auzi?
Laura Vicol: Da! Vorbim pe whatsapp sau pe telegram, te rog!
Marian Bejan: Nu! Vorbim acuma când vreau io și cât vreau io!..”.
Chemată la DIICOT să explice natura relației pe care o avea cu cel banuit că a pus la cale tentativa de omor a clientului său, Vicol Ciorbă a arătat că „percepția mea despre inculpatul Bejan Cristian Marian a fost aceea că este o persoană foarte intruzivă care a încercat să obțină informații din dosar de la mine.”
În depoziția sa, Vicol a mai arătat că interlopul „o trăgea de limbă cu ce se mai întâmpla în dosarul de tentativă la omor”.
„Fiecare am încercat să ne manipulăm reciproc, într-un fel sau altul. A fost evident că informații din dosar avea pentru că știa când sunt termenele de judecată și când sunt audiați inculpații”, se mai arată în rechizitoriu.