Candidatul socialist a revendicat victoria în alegerile prezidenţiale din Ecuador.
După numărarea a peste 94 la sută din voturi, Lenin Moreno a reuşit să se impună în faţa contracandidatului său, sprijinit de opoziţie.
În vârstă de 64 de ani, Lenin Moreno este ţintuit într-un scaun cu rotile încă din 1998, atunci când a fost împuşcat de un hoţ.
El a folosit terapia prin râs ca să treacă peste acest moment traumatic. Între 2007 şi 2013 a fost vicepreşedintele Ecuadorului, iar între 2013 şi 2016 a fost Emisar Special al ONU pentru persoanele cu dizabilităţi.
Lenin Moreno îşi va prelua mandatul luna viitoare.