Caută
Close this search box.

Raportul unui euroales român, elogiat în plenul Parlamentului European

Daniel Buda, membru al Grupului Partidului Popular European şi al Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală, al Comisiei de Dezvoltare Regională şi al Comisiei de Afaceri Juridice din Parlamentul European a iniţiat un raport care vizează ,,Creșterea implicării partenerilor și a vizibilității în activitatea fondurilor structurale și de investiții europene”, ce urmează a fi votat de plenul reunit în această săptămână la Strasbourg.

Ideea principală care a stat la baza raportului inițiat de europarlamentarul Daniel Buda a pornit de la faptul că politica de coeziune este finanțată cu un buget de peste 350 miliarde euro, însă efectele pozitive sunt cunoscute mai puțin de către cetățeni, iar concluzia evidentă a fost că metodele de comunicare nu au fost întotdeauna cele mai eficiente. După cum s-a subliniat și în propunerea de raport, doar o treime din cei chestionați în Eurobarometrul din 2015 au auzit despre proiecte cofinanțate prin politica de coeziune și de efectul pozitiv asupra veții lor. Concret, în Regatul Unit, doar 7% dintre cei chestionați aveau cunoștință despre investițiile Uniunii, iar la polul opus, în Polonia, 76% dintre respondenți recunoșteau impactul pozitiv al proiectelor finanţate de la Bruxelles în regiunile în care locuiesc. Luni, în cadrul dezbaterii din plen, raportul lui Buda a fost lăudat şi de către comisarul european pentru dezvoltare regională, Corina Creţu.

„Am subliniat în intervenţia mea faptul că vizibilitatea investițiilor europene și creșterea comunicării rezultatelor au devenit o preocupare la nivelul instituțiilor UE. Propunerea de raport vine cu idei concrete și instrumente adaptate pentru creşterea gradului de comunicare în privinţa fondurilor structurale. Comisia a prezentat miniștrilor din statele membre, la finalul lunii martie, la Luxembourg, propuneri concrete pentru creşterea vizibilității politicii de coeziune. Totodată, se pregătește un plan de acțiune privind metodele de comunicare a politicii de coeziune. În același timp, președinția malteză a recunoscut lipsa de vizibilitate a politicii de coeziune și confirmă acordul la nivelul Consiliului asupra metodelor prin care statele membre pot demonstra mai clar că această politică are un impact direct și pozitiv asupra vieții cetățenilor Uniunii. Am pornit în acest raport de la faptul ca vizibilitatea în cadrul politicii de coeziune, precum și oportunitățile de finanțare sunt o responsabilitate a autorităților locale și regionale. Acestea sunt interfaţa cea mai apropiată de cetățean, beneficiind de un grad ridicat de încredere. Pe de altă parte, deşi politica de coeziune este finanțată cu un buget de peste 350 miliarde euro, efectele pozitive sunt cunoscute la un nivel scăzut de către cetățeni, iar concluzia evidentă a fost că metodele de comunicare nu au fost întotdeauna cele mai eficiente. După cum am subliniat în conținutul propunerii, doar o treime din cei chestionați în Eurobarometrul din 2015 au auzit despre proiecte cofinanțate prin politica de coeziune și de efectul pozitiv asupra vieții lor. În acest context, se impune o mai bună coordonare între autoritățile publice, partenerii sociali și economici, dar și societatea civilă pentru o comunicare eficientă a obiectivelor UE cu scopul de a crește interesul cetățenilor față de apartenența la proiectul comun european“, a spus Daniel Buda.

„În acelasi timp, am solicitat un set de cerințe mai stricte pentru publicitatea proiectelor finanțate de UE, deoarece s-a demonstrat că doar un panou obligatoriu care să ateste prezența investițiilor prin fonduri europene nu este suficient. Totodată, am atras atenția și asupra nevoii de a clarifica cadrul de reglementare pentru instrumentele dedicate comunicării, deoarece nu sunt puține cazurile în care beneficiarii evită să acceseze aceste instrumente din cauza lipsei de coerență a legislaței în vigoare și de teama sancțiunilor ce pot interveni ulterior. Pe termen lung, atingerea obiectivelor stabilite se poate realiza numai cu implicarea tuturor partenerilor relevanți în procesul decizional. Este nevoie de dezvoltarea unor instrumente sau platforme de animare având în vedere modelele actuale de guvernanță participativă, prin implicarea cetățenilor într-un proces participativ de întocmire a bugetului. Accesul tot mai deschis la informații confirmă faptul că cetățenii doresc să fie chestionați cu privire la oportunitatea proiectelor de dezvoltare de la nivelul comunității locale. Se impun, prin urmare, instrumente adaptate având în vedere evoluțiile tehnologice și accesul tot mai larg al publicului la mijloacele digitale actuale. Nu în ultimul rând, un obiectiv nou propus în raport este externalizarea rezultatului politicii de coeziune în contextul viitoarei strategii de comunicare. Comisia ar trebui astfel să adopte strategii de comunicare diferite pentru statele membre net contribuitoare, respectiv pentru cele net beneficiare“, a conluzionat euroalesul.

Comisarul pentru dezvoltare regională, doamna Corina Creţu a subliniat în intervenţia domniei sale faptul că: „Comisia apreciază raportul domnului Buda legat de creșterea implicării partenerilor și a vizibilității în procesul de execuție a fondurilor structurale și de investiții europene. Toate studiile noastre, aşa cum aţi subliniat, au arătat faptul că foarte mulţi cetăţeni nu sunt informaţi legat de ceea ce face UE pentru ei, de la spitale şi până la şcoli construite. Eu am descoperit doar când am candidat că în Cluj-Napoca, liniile de tramvai au fost construite cu fonduri UE. La fel, şi despre un proiect important din Sofia am aflat doar săptămâna trecută. Cred că trebuie să depunem un efort mai mare, suntem într-o situaţie uneori dramatică şi ştiu că această politică de coeziune este mai atacată ca niciodată. Mă bucur de acest raport şi mă bucur că punem accent pe ceea ce fac aceste fonduri pentru viaţa de zi cu zi a cetăţenilor. Ne-am propus să consolidăm poziţia noastră: asta am făcut şi la întâlnirea miniştrilor din Malta în vederea construirii unui efort comun cu statele membre şi nu doar un efort al Comisiei. Trebuie să împărtăşim poveştile de succes ale miilor de întreprinderi, să povestim despre visele antreprenorilor care se împlinesc zi de zi. Contez pe strijinul dumneavoastră şi am luat notă de propunerile de astăzi. Am alocat şi până acum bani pentru comunicare însă trebuie să vedem cât de eficient au fost ei cheltuiţi şi trebuie să punem accent pe o mai mare transparenţă. Comisia este gata să îşi facă partea ei de treabă. Deveniţi ambasadori ai politicii de coeziune”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri