Conform datelor centralizate de Ministerul Educației Naționale, la Evaluarea Națională s-au înscris 144.890 de candidați (144.740 de candidați din seria curentă și 150 din seria anterioară). Probele sunt organizate în 4.164 de centre.
La primul subiect, elevii au avut de demonstrat că poezia „Ploaia”, de Magda Isanos, aparţine genului liric. De asemenea, elevilor li s-a cerut să explice rolul cratimei sau modul prin care s-au format unele cuvinte.
La cel de-al doilea subiect, candidaților la evaluarea națională li s-a cerut să rezolve cerințe pe baza fragmentului din textul „Cel mai rapid de pe pământ” publicat în revista Terra Magazin.
Tot la subiectul al doilea, absolvenții de gimnaziu au avut de redactat o narațiune de 150-300 de cuvinte în care să prezinte o întâmplare reală sau imaginară petrecută în timpul unei întreceri sportive.
Conform datelor centralizate de Ministerul Educației Naționale, la Evaluarea Națională s-au înscris 144.890 de candidați (144.740 de candidați din seria curentă și 150 din seria anterioară). Probele sunt organizate în 4.164 de centre.
și-n melodia caldă, rămuroasă,
eu auzeam pământul cum respiră,
iarba cum crește, noaptea cum se lasă.
sufletul lumii închis în lemn,
în flori palide, în hribi și scaieți
revărsa bucuria tainicei vieți.
Nu mai eram nici eu decât ram,
decât rădăcină avidă și pace
de ierburi vâscoase, opace…
avea licurici, clopoței în plete;
jumătate din ființa ei luminoasă,
lăsând să cadă văluri încete,
o zână pe care-o văzusem și-n alte dăți.
Numai picături de apă, văpăi
de fosfor era frumusețea-i dintăi.
hribi – ciuperci comestibile
dintăi – dintâi
2. Menționează rolul cratimei în secvența ”și-n alte dăți”.
3. Explică modul de formare a unui cuvânt obținut prin conversiune și a unui cuvânt obținut prin derivare din ultimele trei strofe.
4. Precizează două cuvinte din prima strofă a poeziei care conțin diftong.
5. Numește tipul de rimă din ultima strofă a poeziei și măsura ultimului vers.
6. Transcrie două figuri de stil diferite din poezie, precizând felul lor.
– să precizezi două trăsături ale genului liric;
– să prezinți detaliat două trăsături ale genului liric, valorificând textul dat;
– să respecți structura specifică tipului de compunere cerut;
– să ai obligatoriu numărul minim de cuvinte precizat.
edu.ro Barem subiecte limba Română Evaluare Naţională 2017. Barem de corectare la limba română
cvadriceps – mușchi al piciorului
– anul apariției cronometrajului electronic;
– campionatul la care s-a stabilit recordul de viteză de 44,72 de km/h.
2. Scrie titlul articolului din care a fost extras fragmentul și denumirea publicației în care a apărut.
3. Menționează genul și cazul substantivelor ”recordul” și ”secundă” din textul dat.
4. Precizează funcția sintactică a cuvintelor ”acum” și ”factorul”, menționând partea de vorbire prin care se exprimă. ”Acum se crede că factorul limitator este rapiditatea”
5. Transcrie propoziția principală și propoziția subordonată din fraza următoare, precizând felul subordonatei: ”Oamenii nu pot să simtă viteza în mod direct”
6. Construiește o frază alcătuită din două propoziții în care să existe o propoziție subordonată atributivă, introdusă prin conjuncția subordonatoare „să”.
– să relatezi o întâmplare, respectând succesiunea logică a evenimentelor
– să precizezi două elemente ale contextului spațio-temporal
– să ai conținut adecvat cerinței
– să respecți precizarea referitoare la numărul de cuvinte.
Următoarea probă — la Matematică — va avea loc miercuri, 21 iunie. Elevii aparținând minorităților naționale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă vor susține proba scrisă la Limba și literatura maternă joi, 22 iunie.
Afișarea primelor rezultate este programată în data de 26 iunie, până la ora 16,00. Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, până la ora 20,00. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 30 iunie în centrele de examen și pe evaluare.edu.ro.