Două femei realese în conducerea partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania la congresul formațiunii, desfășurat sâmbătă și duminică la Hanovra, au atacat-o pe cancelarul Angela Merkel, spunând că sfârșitul guvernării sale este aproape, informează dpa, preluat de Agerpres.
Beatrix von Storch (foto), parlamentară AfD din Luebeck (nord), a declarat că decizia lui Merkel de a primi sute de mii de migranți în țară în anii 2015 și 2016 a făcut din ea „cea mai mare criminală din istoria postbelică a Germaniei”. „Islamul își are locul în Germania așa cum Merkel își are locul la guvern”, a declarat Von Storch.
Alice Weidel, care este lidera grupului parlamentar al AfD, a declarat la rândul ei că „apusul (carierei) lui Merkel depinde de noi — am fost noi”. Ea se referea la faptul că numeroși foști susținători ai conservatorilor lui Merkel s-au îndepărtat de cancelarul german în timpul crizei refugiaților.
La capătul congresului de la Hanovra, AfD s-a orientat și mai mult către dreapta, alegând doi membri ai aripii naționaliste — Alexander Gauland și Joerg Meuthen — drept copreședinți. Ambii sunt adepții acelorași viziuni anti-Islam și antiimigrație care au propulsat partidul la un procent de aproape 13% la scrutinul din septembrie și l-a ajutat să obțină peste 90 de mandate în Bundestag, notează dpa.
Foto: bild.de