Medicul psihiatru Gabriel Diaconu a vorbit, la Digi24, despre profilul atacatorului din Brăila, conturat în urma primelor informații difuzate în mass-media.
„Din ceea ce aud, pare că avem de-a face cu o persoană care a acționat dezorganizat, sub imperiul impulsului. Este prematur să presupui că era sau nu sub influența unor substanțe. Dar admițând că a fost au fost, substanțele pot să fie un catalist, un agent augmentator al comportamentului dezorganizat”, a explicat Gabriel Diaconu.
„Un lucru care mă preocupă, din ce am auzit, este că persoana, inițial, a acționat cu violență și s-ar putea chiar – sub imperiul impulsului – cu premeditare. Să ai un cuțit la tine, să intri într-o altercație cu cineva, să agresezi persoana respectivă…chiar dacă vorbim de impulsivitate accentuată, denotă o formă oarecare de premeditare. Majoritatea dintre noi nu plecăm la târg sau când vine vorba să înstrăinăm mașini cu un cuțit în buzunar”, a mai spus medicul psihiatru.
Prezumția, până la proba contrarie, este că agresorul este „în posesia facultăților mintale”, a precizat acesta. „De unde știm asta? Spre exemplu, din simplu fapt că el conduce o mașină, are o oarecare orientare, astfel încât să schimbe direcția mașinii, să meargă spre o anumită destinație”, a adăugat Gabriel Diaconu.