Caută
Close this search box.

România trece la ora de iarnă: Ceasurile se dau înapoi cu o oră

Trecerea la ora de iarnă din 2020 se face în acest weeknd, ceea ce înseamnă că, în noaptea de 24 spre 25 octombrie, ceasurile vor fi date înapoi, iar ora 04.00 va deveni ora 03.00. Ziua de 25 octombrie va fi astfel cea mai lungă zi a anului, pentru că are, practic, 25 de ore.

Ora oficială de vară, ora Europei Orientale la care ţara noastră a trecut în noaptea de sâmbătă spre duminică a zilei 28/29 martie 2020, a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932.

Trecerea la ora de iarnă nu modifică mersul trenurilor în vigoare. Potrivit CFR Călători, trenurile de călători pleacă din staţiile de formare după ora oficială de vară până la ora 4.00, iar cele care au ora de plecare după 4.00 vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.

70 de ţări din Europa şi Statele Unite ale Americii, în cel puţin o parte a teritoriului lor, vor da ceasurile înapoi cu o ora.

Marea Britanie, Irlanda şi Portugalia vor reveni la ora GMT.

Spania, Austria, Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Franţa, Germania, Ungaria, Italia, Luxemburg, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Suedia şi Olanda vor fixa ceasurile la ora GMT+1.

Cipru, Estonia, Finlanda, Grecia, Letonia şi Lituania îşi vor potrivi ceasurile la ora GMT+2.

Schimbarea orei nu este simultană în toate ţările, datorită diferenţei de fus orar. Conform Convenţiei fusurilor orare, ceasul arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine, apare o oră în plus. Numerotarea fusururi începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 şi a Europei Orientale – ora fusului 2.

Japonia nu a schimbat ora niciodată, China nu mai utilizează ora de vară din anul 1991, mai multe ţări din Asia Centrala au renunţat în anii 2000 la schimbarea orei, iar Rusia a luat aceasta decizie începând din primavara lui 2011, la fel şi Ucraina.

În apropiere de Ecuator, zilele sunt în general egale cu nopţile, astfel că modificarea orei standard nu ar avea sens, iar ţările ecuatoriale şi tropicale nu recurg, în general, la ora de vară.

Schimbarea orei: subiect controversat

Susţinătorii ideii spun că măsura duce la economisirea unor cantităţi de energie mici, dar semnificative. În Statele Unite se face o economie de un procent, în special în consumul casnic, la fel şi în Brazilia, în Noua Zeelandă s-a constatat că trecerea la ora de vara aduce o scădere chiar cu 3,5% a consumului energetic.

Studii făcute în SUA şi Marea Britanie au relevat şi un alt beneficiu al orei de vara: scăderea numărului de accidente rutiere cu aproximativ un procent.

Mulţi operatori din turism spun că o ora în plus de lumina seară impulsionează turismul, se poate chiar mari sezonul turistic în anume zone şi aduce un plus de venituri şi altor domenii conexe industriei ospitalităţii: în vânzări, transporturi sau în organizarea de festivaluri sau evenimente.

Cei care se opun schimbării orei vorbesc despre inconvenientul potrivirii mai multor ceasuri şi pe cel al adaptării la un alt orar de somn. Cei mai mulţi oameni se obişnuiesc rapid cu noul orar, dar persoanele cu tulburări de somn găsesc că această tranziţie este extrem de dificilă. Se invocă şi numărul mai mare de accidente auto dimineaţă şi productivitatea scăzută la locul de muncă.

Inconveniente sunt şi pentru oamenii care se trezesc în zori sau al căror program depinde de răsăritul soarelui, crescătorii de păsări sau fermierii care se plâng că schimbarea orei le nelinisteste pe vaci când sunt mulse cu o ora mai devreme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri