Caută
Close this search box.

Premieră mondială. Doi alpinişti români au dus tricolorul pe Vârful Saldim din Himalaya

Alpiniştii Vlad Căpuşan şi Zsolt Torok s-au întors acasă din expediţia care a durat trei săptămâni şi au anunţat că au făcut demersuri la guvernul nepalez pentru rebotezarea vârfului pe care l-au cucerit.

6.374 de metri. Aceasta este înălţimea vârfului Saldim din Himalaya, cucerit în premieră de arădeanul Zsolt Torok şi clujeanul Vlad Căpuşan.

Vlad Căpuşan: „Pentru noi a fost un vis mai vechi de a ajunge pe acest vârf pe care nu a mai ajus nici un om şi ne-am dorit foarte mult să punem tricolorul acolo sus şi să fie România prima ţară care ajunge pe acel vârf. Noi am luptat o lună de zile pentru cinci minute de vârf, pentru că nu am putut sta mai mult din cauza vântului.”

„E un stres acolo sus. Te gândeşti că ai reuşit, eşti valabil, dar în alpinism vârful înseamnă jumătatea drumului”, povesteşte Zsolt Torok.

Pe jumătate din drumul pe care l-au parcurs, cei doi alpinişti au suportat temperaturi de minus 30 de grade Celsius, potrivit digi24.ro. Şi nu a fost singura problemă cu care s-au luptat.

„Am întâlnit un vârf chiar sălbatic, un vârf pe care au mai încercat şi alţii să ajungă şi nu au reuşit. A fost o aventură. Începând de la hărţile greşite, de la zona foarte sălbatică, până la ascensiunea efectivă”, spune Vlad Căpuşan.

Traseul parcurs de cei doi a fost numit Flacăra Românească. Un alt nume vor să dea acum şi vârfului pe care l-au cucerit. Un proiect despre care nu dezvăluie mai mult până când nu vor primi un răspuns de la oficialii din Nepal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri