Caută
Close this search box.

56 de trenuri anulate. La Gara de Nord sunt aşteptate trenuri cu sute de minute întârziere

 

CFR Călători anunţă că circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii de temperaturi scăzute, vânt puternic, zăpadă spulberată şi troienită. În Bucureşti, trenurile au întârzieri de sute de minute, atât cele care vin spre capitală cât şi cele care pleacă din Gara de Nord.

56 de trenuri de călători sunt anulate din totalul de 1.774 trenuri care circulă sâmbătă, potrivit situaţiei de la ora 07.30 remisă de către Căile Ferate Române (CFR). Circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii de temperaturi scăzute, vânt puternic, zăpadă spulberată şi troienită .

Potrivit CFR, la această oră nu sunt linii de cale ferată închise, iar circulaţia feroviară este în continuare adaptată la condiţiile meteo nefavorabile, în special pe raza a două regionale feroviare: Galaţi şi Constanţa unde ninge viscolit.

Sunt secţii feroviare unde trenurile circulă doar cu locomotive diesel, respectiv Roşiori Est – Tr Măgurele, Alexandria – Zimnicea, Banu Mărăcine – Caracal.

Totodată, pe linia Făurei-Buzău există o restricţie de viteză de 50 km/h.

În ceea ce priveşte zona Constanţa -Galaţi, acolo ninge viscolit, vizibilitatea este cuprinsă între 70 – 2.000 metri, stratul de zăpadă este situat între 10-50 cm, iar sulurile de zăpadă sunt de 40 – 50 cm. Vântul bate cu 50-80 km/h, iar temperatura în şină este de -10-14 grade.

760 de angajaţi şi 18 pluguri activate intervin pentru remedierea problemelor. Circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii de temperaturi scăzute, vânt puternic, zăpadă spulberată şi troienită.

În Bucureşti, trenurile au întârzieri de sute de minute, atât cele care vin spre capitală cât şi cele care pleacă din Gara de Nord.

Potrivit Mediafax, CFR comunică faptul că măsurile operative întreprinse în această perioadă cu vreme nefavorabilă de angajaţii feroviari au ca prioritate circulaţia trenurilor în condiţii de siguranţă şi menţinerea legăturilor feroviare între localităţile mari. Pentru evitarea unor situaţii neplăcute pentru pasageri şi pentru facilitarea accesului utilajelor şi a echipelor de intervenţii, a fost redus numărul de trenuri, dar se asigură continuitate în graficul de circulaţie.

Cei care doresc să afle ce trenuri au întârziere pot afla în aplicaţia TRENUL MEU: introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informaţii tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.

De asemenea se pot obţie informaţii la 0219521 – info CFR; – 0212643333, 0212643334, 0219360 – Comandament de iarnă; şi pe pagina de facebook a CFR Călători şi CFR Infrastructură.

IR 1583 va fi primul tren care va pleca la ora 9h30 din Bucureşti cu destinaţia Constanţa, iar trenul IR 1636 primul care a plecat în această dimineata, la ora 05:30 din Constanţa spre Capitală.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri