Caută
Close this search box.

Cod roșu de incompetență

Aflăm de la televizor că România e paralizată de viscol. Cred că și edilii administrează în aceeași manieră urgia albă, de spectatori, altfel nu-mi explic cum o țară întreagă e blocată de atât amar de iarnă.

În premieră mondială, iarna pur si simplu, de la utimul cătun până la cel mai mare oraș, e la rang de calamitate naturală. În București, de exemplu, ninge de mai puțin de 24 de ore și nu se mai poate umbla. Din sutele de lucrători cu care se lăuda doamna Firea că vor acționa în Capitală pentru deszăpezire, vineri dimineață erau cu lopata doar proprietarii locuințelor sau ai magazinelor care se luptau conștiincios cu stratul de nea. În rest, mașini și trecători de-a valma care se încurcau unii pe alții. Apelul, tot la televizor făcut, cu lăsatul mașinilor personale acasă este pierdere de vreme pentru nesimțiți: visez la ziua când un primar din țara asta, unul singur, va uita de interesul electoral si va interzice circulația pentru mașinile personale când situația o impune.

Sigur, tot cu un vis zadarnic continui: mobilizarea la nivel național, atunci când vremea grea determină blocarea a peste jumătate din drumuri. Dar ce pretenții putem să avem când, la Ministerul de Interne, de nicio săptămână a fost învestită o doamnă care abia s-a obișnuit cu temperatura din propriul birou?

Realitatea ultimilor zece ani ne-a învățat că toate autoritățile locale, de la comisiile județene până la cel mai mic cătun, așteaptă primii fulgi de nea ca să ceara suplimentări de buget. Știrile îi ajută, iar presiunea către Guvern, indiferent de culoare, are rezultate. Sau cel puțin așa s-a întâmplat până acum. După cum bine intuiți, suplimentările se duc tot către companiile de deszăpezire.

Operatorii privați de deszăpezire sunt cam aceiași în toată România. Nu am auzit de niciun contract reziliat pe motiv că nu și-au făcut bine treaba. În schimb, văd conflicte de interese cât casa, mai ales în cazul consilierilor locali implicați, pe față sau nu, în managementul acestor firme. Beneficiile sunt uriașe, așa că iarna grea să trăiască.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri