Caută
Close this search box.

Fostul director SRI Virgil Măgureanu, inculpat oficial în dosarul „Mineriadei”

 

Fostul director al SRI Virgil Măgureanu a aflat miercuri, la Parchetul General, că a fost inculpat în mod oficial în dosarul „Mineriadei”.

Virgil Măgureanu este unul dintre personajele-cheie care trebuie să dea explicaţii în dosarul „Mineriadei”. Fostul director SRI este unul dintre liderii militari ai vremurilor respective care, alături de Ion Iliescu şi Petre Roman, ar fi organizat un atac generalizat şi sistematic împotriva populaţiei civile.

În iunie 1990, Piaţa Universităţii era ocupată de manifestanţi, care protestau împotriva regimului Iliescu, iar liderii politici şi militari au decis că cea mai bună soluţie este intervenţia brutală a minerilor. 10.000 de ortaci au fost trimişi în zonă pentru a-i brutaliza pe protestatari.

Virgil Măgureanu va trebui să dea socoteală pentru infracţiuni contra umanităţii.

Bilanţul acelor ciocniri este unul terifiant. 4 persoane au fost împuşcate mortal, alte trei au fost rănite, iar 1.200 de protestatari au suferit vătămări corporale grave şi tot atâţia au fost reţinuţi ilegal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri