MagnaNews vă propune, prin interviul de mai jos, să descoperiți care sunt principiile de bază ale medicinei alternative, cum ne poate aceasta ajuta în tratarea unor afecțiuni, cum și de ce acumulăm blocaje energetice și ce avem nevoie să facem pentru a le depăși, ori ce înseamnă să trăim în armonie și echilibru cu noi înșine. Despre toate aceste aspecte, ne-a vorbit Florica Munteanu– specialist în biorezonanță, homeopatie și dermato-cosmetică, director al Centrului German de Biorezonanță și Dermato-cosmetică, DermaVital – o persoană pentru care profesionalismul și pasiunea în ceea ce face reprezintă elemente definitorii ale personalității sale.

Onny Sîrbu: Ce anume v-a determinat să vă apropiaţi de această zonă a medicinei alternative?

Florica Munteanu: Am plecat din România comunistă la vremea respectivă, cu specializare în Drept, am ajuns în Germania unde, în primă fază ca orice nou venit, încercam să mă ocup să învăţ limba. După care, am început să îl ajut pe soţul meu în activitatea lui, acesta fiind medic dermatolog. Pe parcurs, mi-am dat seama că eram tot mai interesată de domeniu, puneam şi foarte multe întrebări, care îl agasau chiar şi pe soţul meu. Pe urmă, întâmplarea a făcut ca, fiind cu el la un congres, să o întâlnesc pe directoarea unui Institut de terapii alternative, ne-am împrietenit şi, ulterior, aceasta mi-a propus să trec pe la ea să văd despre ce este vorba, considerând că sunt făcută pentru direcţia asta. Între timp am născut şi un copil şi până la urmă m-am orientat spre Institutul respectiv, de terapii alternative din Germania (n.r.-Institutul de Terapii Alternative „Erhardt”, din Bavaria) unde, pe parcurs, am deschis bine ochii şi m-am îndrăgostit de această disciplină, respectiv medicina energo-informaţională. Aceasta este pasiunea mea.

“Fiecare organ din corpul nostru este 99,99% format din vibraţie energetică”

O.S: Credeţi că a fost o pură coincidenţă să urmaţi acest drum sau a fost mai mult o linie a destinului?

F.M: De multe ori mi-am pus întrebarea asta. Vedeţi, la ora actuală sunt în România, după 30 şi ceva de ani de trăit în Germania şi 27 de ani de activitate în domeniu. Încep să cred, o dată cu înţelepciunea vârstei, că aceasta a fost o linie a destinului, o chemare a mea.

O.S: Ce este biorezonanţa şi care sunt principiile de bază ale acestui domeniu al medicinei alternative?

F.M: Însăşi cuvântul biorezonanţă înseamnă a rezona biologic, cu tine însuţi. Noi suntem, practic, un computer biologic. Funcţionăm pe bază de informaţie. Celulele noastre comunică între ele, organele la fel şi sistemele în organism de asemenea comunică între ele. Noi nu funcţionăm fără energie, ci pe baza ei. Fiecare organ din corpul nostru este 99,99% format din vibraţie energetică. Este dat premiul Nobel pe acest studiu, privind fizica cuantică. Deci, practic, ce vedem noi anatomic, şi putem lua ca exemplu tiroida, ficatul sau rinichii, este acel 1% care rămâne din 99%. Acesta este domeniul medicinii clasice, spunem noi, pentru că ei lucrează pe efect. Noi lucrăm pe cauză. Organele noastre sunt ca într-o orchestră muzicală. Fiecare are tonalitatea sa dar, în final, ele trebuie să se armonizeze pentru a ne da acel sunet de care avem nevoie, care să ne placă. În organism, din punct de vedere al medicinei energo-informaţionale, noi nu vorbim de boli direct, (deşi trebuie să îi dai copilului un nume ca omul să ştie despre ce vorbeşti) ci vorbim despre dereglări energetice. Diagnosticarea energetică se face la anumite aparate (în Vest se numeşte RMN-ul biologic) unde, practic, pacientul, lângă medicul care face investigaţiile, vede organele care se investighează. Se fac investigaţiile până la nivel de celulă şi reuşim să vedem debusolarea energetică. În mare parte, oamenii care ne calcă pragul sunt pacienţi cu probleme cronice, oameni care poate caută o alternativă la problema lor de sănătate şi au ajuns la concluzia că această alternativă suntem noi. Deşi poate un pacient vine cu un braţ de analize, noi avem nevoie de această diagnosticare energetică. Pentru că, văzând debusolarea energetică pe meridianul respectiv, cum e pasat pe diferite organe (ficat, rinichi, şold, creier etc), putem lucra focusat, fără să purtăm pacientul în foarte multe şedinţe de terapie. Reuşim cam cu un minimum de 6 şedinţe să restabilim întreg organismul energetic pronind de la problema care îl supără pe el cel mai tare. Pacientul, când vine la noi, cu educaţia din medicina clasică, spune: mă interesează ficatul, tiroida, sau numai rinichii etc. Noi nu lucrăm aşa. După care, acesta înţelege că problema lui este mereu prioritară în terapie, pe un canal sau altul, dar noi trebuie să armonizăm şi să aducem întreg organismul în echilibru. Să luăm ca exemplu ficatul, pe care putem să îl privim în organismul nostru ca soarele iar celelalte organe sunt razele şi toate depind de funcţionalitatea ficatului. Vrei să cunoşti statutul de sănătate al unui om? Este suficient să îi vezi ficatul energetic şi să ştii despre ce este vorba. De multe ori, lumea se plânge de nod în gât şi crede că este ceva în neregulă cu tiroida. Nu este deloc aşa. De cele mai multe ori este un stres enorm pe care, normal, îl simte tiroida.

“Noi avem pacienţi care vin după 3, 4, 5 ani, pentru că ei ştiu unde s-au simţit bine şi noi îi chemăm să mai vină la întreţineri după ce au făcut terapiile de bază”

O.S: Cât de vizibile sunt efectele acestei terapii?

F.M: Foarte vizibile vă daţi seama, că altfel nu am putea exista. Suntem de 10 ani în România. Noi nu ne-am schimbat denumirea, ne-am schimbat sediul, într-adevăr, pentru că am crescut în volum şi ne trebuia un sediu mai mare, dar suntem pe acelaşi traseu, numerele de telefon sunt aceleaşi. Noi avem pacienţi care vin după 3, 4, 5 ani, pentru că ei ştiu unde s-au simţit bine şi noi îi chemăm să mai vină la întreţineri după ce au făcut terapiile de bază. Dar, de exemplu, dacă îţi vine un pacient cu o bilă diskinetică, care vomită în permanenţă şi are stări de ameţeală, chiar după prima şedinţă vede rezultate. La fel şi în cazul acelor ameţeli, pierderi de echilibru când te ridici, migrene sau diverse dureri; după prima şedinţă pacientul vede rezultatele. Mai sunt situaţiile în care sunt multe probleme cronice şi pacientul vine, după prima şedinţă, şi zice: eu nu observ modificări. Bine, e o singură şedinţă, nu întotdeauna trebuie neapărat să observi modificările după o primă şedinţă. Pacientul are mai multe probleme şi câteva severe, să spunem. Şi atunci, terapeutul începe să îl întrebe: “bun, dar spuneţi-mi cum e cu scaunul?”(dacă avem o persoană constipată) Şi el zice: “a, aici a început să meargă foarte bine”. Şi atunci, vezi că el de fapt nu a realizat că s-au schimbat nişte lucruri dar, nu încă, tocmai problema pentru care a venit el iniţial. Sau, există situaţii în care pacienţii spun : “simt că am aşa un cap greu şi ameţit”, iar după prima şedinţă, chiar la a doua când vine, spune: “am dormit mai bine, mă simt mai luminat, sunt alt om”. Deci, începe să lucreze acea spirală energetică.

 “Când îţi spune pacientul treaba asta, sunt probleme vechi, cronice, cuplate cu alte probleme dar, noi ştim absolut sigur că începe practic procesul de vindecare”

O.S: Care sunt principalele contraindicaţii ale acestei proceduri?

F.M: În medicina complementară, practic, nu există efecte adverse, ci doar anumite efecte, pe care nu le pot numi tocmai secundare. Pot să existe anumite efecte doar. În sensul că, la anumite persoane foarte slăbite, din punct de vedere energetic, se poate ca, după prima şedinţă, să aibă, pe problema lor de bază, o dereglare mai mare. Vă dau un caz concret. Am avut o pacientă cu un zgomot foarte mare în intestine despre care spunea că îl aude. E adevărat că şi eu îi auzeam zgomotul când stăteam lângă ea. În terapie, m-am axat foarte mult pe problema ei de bază, pe tot ce e legat de funcţionalitatea sistemului gastric. Când am terminat şedinţa, i-am spus că vreau să o văd peste 3 zile. N-a venit. Au sunat-o de la noi de la Recpeţie, că eram şi eu curioasă ce s-a întâmplat. Eram chiar la început, când deschisesem Centrul în România. Şi a spus: “îmi cer scuze, chiar voiam să vă sun să îmi fac programare. Mi-a mers foarte rău în ziua respectivă, am avut zgomote mult mai mari dar, după câteva ore, spre seară deja m-am liniştit şi de atunci nu mai am niciun zgomot”. Când îţi spune pacientul treaba asta, sunt probleme vechi, cronice, cuplate cu alte probleme dar, noi ştim absolut sigur că începe practic procesul de vindecare.

“Noi nu suntem în concurenţă cu medicina clasică”       

O.S: Cum funcţionează aparatele pentru biorezonanţă şi cât de eficiente sunt în România? Pot ele înlocui aparatele din medicina convenţională?

F.M: Nu avem nicio legătură unii cu alţii. Tot ce e în medicina convenţională are la bază fizica mecanică Newton iar noi funcţionăm pe fizica cuantică. Este o altă fizică, o altă gândire. Aparatele cu care lucrăm sunt în măsură, în momentul în care pacientul este conectat cu aparatul, să desluşească sunetul sau zgomotul bolii şi să primească informaţia de la pacient. Din acest motiv terapia este personalizată. Pentru că, fiecare pacient are altă informaţie energetică, chiar dacă în cazul mai multor pacienţi lucrezi acelaşi organ (de exemplu ficatul, tiroida sau un alt organ), fiecare dintre ei are altă informaţie energetică. Aparatul citeşte, descifrează acest zgomot al dereglării energetice respective. În medicina clasică ţi se dă un medicament, într-o boală cronică sau acută. În general, corpul nu are nevoie în fiecare zi de aceeaşi doză, dar nu au cum să regleze altfel. Dar aici, în cadrul terapiei de la noi, vorbim de o dozare conform informaţiei corpului pacientului. Deci, noi chiar lucrăm pe cauză, de acolo de unde a izvorât problema. Noi nu suntem în concurenţă cu medicina clasică. De aia se şi numeşte medicină complementară. Ar trebui să ne completăm. Nimeni nu neagă medicina convenţională. Deşi avem şi cazuri acute care vin la noi şi cărora le zicem că nu e de noi şi să se ducă la medic. De exemplu, a venit un bărbat cu o febră permanentă şi i-am zis să meargă la medic. Şi a zis că nu vrea să se mai ducă pentru că a păţit asta de foarte multe ori şi s-a dus degeaba. Sigur că avem programe pe febră şi l-am ajutat. Şi în trei zile i-a trecut. De atunci, mai vine din când în când la noi. Aparatele de biorezonanţă dau un diagnostic în funcţie de dereglajul energetic găsit. Asta corespunde, să zicem, cu un ficat hepatic şi îi spui pacientului că are sau a avut o hepatită, poate nici nu ştie că a avut una, ori urmează să facă una dacă îşi va continua stilul de viaţă respectiv. Deoarece, în câmpul energetic, boala deja apare. Noi testăm pacientul prin câmpul energetic, aparatul se cuplează la informaţia creierului care are informaţia tuturor organelor şi prin informaţia creierului se preia informaţia de pe organe.

O.S: Care consideraţi, în calitate de specialist, că e cea mai importantă intervenţie în dermatologie, referitor la un produs sau un tratament care a revoluţionat acest domeniu?

F.M: În primul rând, dacă mergem pe dermato-cosmetică, eu cred că injecțiile fără ace reprezintă un domeniu revoluționar. De asemenea, acea microdermabraziune a tenului prin care nu atingi tenul, este ceva fantastic. Sau Intraderm Jet-ul care are posibilitatea, printr-un jet de oxigen, să deschidă porii și să introducă substanțele pe care vrei să le introduci fără a interveni invaziv iar clientul sau clienta nu are niciun fel de durere. Este foarte important ca pielea noastră să fie pe mâna specialiștilor, a dermatologilor, și este foarte important să știm ce produse să punem pe piele. Eu recomand produsele dermato-cosmetice pentru că acestea sunt testate foarte bine. De exemplu, în acest domeniu lucrez cu Germania (n.r.- produsele nemțești) și nu am avut niciodată vreo reacție alergică la pacienți. Dar, din păcate, în farmacii sunt și multe produse renumite care de fapt sunt foarte alergice. Însă, fiecare trebuie să încerce pe el și avem posibilitatea să facem diferite teste pentru a depista alergiile la care este predispus pacientul. Există toate posibilitățile. Vorbim de o dermato-cosmetică bine gândită, cu aparate foarte moderne, lucrăm cu branduri germane de o mare seriozitate și unde într-adevăr rezultatele sunt cele pe care și le propune clienta (zic clienta pentru că mai mult femeile sunt interesate de zona asta). Când, de exemplu, o persoană vine la tratament facial, la dermato-cosmetică, ea știe de la început ce își dorește: ori reducerea ridurilor, ori a petelor maronii, ori vrea un ten cu un PH sănătos, frumos; sau vrea o reducere a sebumuli. Și atunci, terapia se îndreaptă exact spre ce își dorește clienta și se combină metodele de lucru. Pentru că, un centru care se respectă și se numește dermato-cosmetic, nu poate lucra doar cu un aparat sau două. El trebuie să dispună de posibilitatea de a combina tratamentul. Noi astăzi acolo suntem. De exemplu, îi putem lucra clientei o parte a feței cu un aparat și partea a doua cu un alt aparat, toate fiind dermato-cosmetice.

“Nu mai este un secret că alimentaţia noastră este manipulată”

O.S: Cum apreciaţi stilul de viaţă al românilor? Cât de importantă este alimentaţia pentru o sănătate de fier?

F.M: Alimentaţia este foarte, foarte importantă. Şi nu o spun eu, a spus-o un mare homeopat, cred că Hahnemann, “mâncarea noastră trebuie să fie medicina noastră”. O alimentaţie sănătoasă este importantă, dar care mai este aceasta? Eu cred aşa: în momentul de faţă noi tranzităm o perioadă în care sunt modificări foarte mari, în primul rând în domeniul informaţiei. Suntem bulversaţi cu foarte multă informaţie. Dacă intraţi într-un magazin şi vreţi să vă cumpăraţi detergent spre exemplu, neavând unul preferat, vă veţi uita la 10-20 de oferte până alegeţi unul. Deja avem o suprasolicitare la nivel informaţional. Nu mai este un secret că alimentaţia noastră este manipulată. Ceea ce citim noi pe etichete este destul de derutant. Cred că tranzităm o perioadă în care corpul nostru trebuie să se adapteze şi cred că Cel de Sus aşa a gândit-o. De exemplu, aceasta (n.r.- biorezonanța) este una din terapiile care ne reglează energetic mereu. Pentru că aşa s-a şi spus la vremea când a început să se lucreze cu această disciplină, că este pentru omul viitorului, care va fi foarte stresat, va avea o alimentaţie care îl va stresa şi mai mult. Şi avem şi stilul ăsta de a mânca mai bine numai seara, venim obosiţi de la serviciu, avem stilul ăsta americănesc în care facem totul în grabă, oamenii nu mai stau la masă aşa cum stăteau înainte, foarte multă lume mănâncă în faţa televizorului. De asta vinde şi îngrăşarea. Noi, de fapt, nu ar trebui să ne îngrăşăm. Dacă avem capacitatea asta să ne controlăm puţin, ar trebui să ne ridicăm de la masă puţin înainte de a ne sătura. Dar astăzi e mult mai modern să se facă fel și fel de cure care de fapt te aduc înapoi de unde ai fost. Fiecare trebuie să îşi aleagă un regim alimentar prin care el trebuie să îşi găsească o combinaţie despre care simte că îi este utilă organismului său. Este important să existe un echilibru. Dacă astăzi ai făcut un exces alimentar, e bine ca a doua zi să tragi puțin frâna și să fii mai cumpătat. Dar e bine să combinăm în alimentaţia noastră atât hidrocarburi cât şi grăsimi, să nu renunțăm total la grăsimi mai ales datorită frigului prin care am trecut cu toții. Și bunicii, și străbunicii noștri știau foarte bine ce făceau din acest punct de vedere. Este foarte important și consumul de apă, de fructe, legume. Cu toate că, nu mai găsim aproape nimic sănătos în zona asta. Eu aș recomanda, în mod deosebit, să se bea în fiecare dimineață un pahar de apă cu lămâie. Lămâia să fie neapărat spălată, chiar dacă oricum sunt toate injectate, dar măcar să fie spălată. Merele să fie mai întâi spălate și apoi mâncate fără coajă, pentru că, în zilele noastre, nu mai putem spune că vitaminele se află toate în coajă, ci acolo se află de fapt mai mult toxine. Nu avem ce face…Am spus, și o repet, omul de astăzi trebuie să se adapteze. Este șansa lui. E o lege a naturii. Cine poate, merge mai departe; cine nu, rămâne pe drum.

“Eu nu știu dacă e tocmai bine să renunți la carne în totalitate”

O.S: Ce părere aveți despre consumul de carne și cum vedeți faptul că foarte mulți oameni au decis să devină vegetarieni sau raw-vegan? Au aceștia o alimentație mai sănătoasă, sunt ei mai echilibrați energetic?

F.M: Nu neapărat. Depinde și ce probleme de sănătate au. De exemplu, dacă e vorba de un cancer, poate m-aș gândi serios să renunț la consumul de carne. Pe de altă parte, depinde și de vârstă. Nu aș merge neapărat pe înlocuirea în totalitate a consumului de carne din alimentație. Vedeți câte fete care nu consumă carne au celulită și asta are o mare legătură tocmai cu eliminarea cărnii din alimentație. Trebuie să pornim puțin de la bază. În sensul că, animalele au fost create pentru om. Omul s-a născut vânător. Eu nu știu dacă e tocmai bine să renunți la carne în totalitate. Eu am mulți pacienți vegani și nu pot spune că vai ce grozav le merge și ce îmbunătățiri au. Am avut, sau am, și pacienți care mănâncă totul crud (n.r.- raw-vegan) și prezintă niște disfuncții gastro-intestinale de nu te vezi. Aici, cam trebuie să găsești stilul. Dar nu aș abuza de consumul de carne. E adevărat că și carnea pe care o cumpărăm este injectată cu fel și fel de hormoni, iar consumul acesteia contribuie la instalarea depresiei. Există o strânsă legătură între depresie și consumul cărnii de astăzi. Pentru că animalele sunt crescute pentru comerț, în condițiile în care sunt crescute, sunt duse apoi la abatoare în niște condiții de stres iar frica aceea din ele se transmite într-adevăr mai departe. Mă întorc iar la echilibru. Eu merg pe linia echilibrului. Așadar, nu aș anula total consumul de carne, dar aș avea grijă ce consum. În momentul de față, personal, nu pot să zic că mă înghesui să mănânc foarte multă carne dar nici că nu mai consum deloc. În schimb, e drept că mezeluri nu consum deloc.

O.S: Cum ne poate ajuta homepoatia să ne recuperăm după un efort fizic intens?

F.M: Chiar așa de mult, după un efort fizic intens, nu cred că homeopatia este în măsură să ne ajute. Deși homeopatia conține informație. Depinde cum știi să o combini. Pentru că, plantele din care sunt obținute medicamentele homeopate (o mare parte sunt obținute din plante) și-au schimbat foarte mult forma, felul lor de a fi, în sensul că, unele au devenit mai agresive, altele mai sfioase. Să ne gândim la un efort foarte mare pe care un om îl poate avea, cel intelectual cât și fizic, în care tiroida și rinichii sunt organele supuse acestui efort mare. În acest caz, a merge numai pe homeopatie, să vii cu o plantă, fără să combini cu ceva terapie, nu cred că poți ajunge la rezultatele pe care vrei să le obții pentru că poți avea ghinionul să alegi planta care îl poate agita mai mult pe pacient. Sunt de părere că, un homeopat care se respectă, trebuie să găsească o combinație între homeopatie și terapia pe care i-o recomandă pacientului său.

“Sunt lucruri pe care unii oameni nu pot să le accepte că s-au întâmplat și atunci se trezesc cu foarte multe blocaje energetice”

 O.S: Care sunt principalele cauze ale blocajelor energetice?

Sunt foarte multe: stresul, bolile, medicamentele, alimentația, poluarea și mai ales supărările. Supărările reprezintă una dintre principalele cauze ale blocajelor energetice. Eu observ des persoane- și mai ales femeile mai în vârstă care pierd soțul, de exemplu- vin și spun că au avut un șoc foarte mare. Întrebi ce s-a întâmplat și afli că șocul respectiv a avut loc acum 6, sau 5, sau 4 ani și nu au reușit să depășească momentul. Și atunci, trebuie să ajuți persoana respectivă să poată depăși acest moment. Sunt lucruri pe care unii oameni nu pot să le accepte că s-au întâmplat și atunci se trezesc cu foarte multe blocaje energetice. Toate aceste terapii- atât terapia florilor, care te restabilește energetic, cât și medicina energo-informațională care are la bază fizica cuantică și se bazează foarte mult pe biologie ori neuroplastie- ne pot ajuta. Eu cred că Divinitatea, când ne-a creat, a avut cu noi câte ceva, un plan, și sunt niște faze prin care trebuie să trecem. Depinde de noi, de fiecare, cum știm, ori suntem în măsură să ne găsim modalitatea de a ne relaxa și reechilibra energetic, mai ales după o perioadă foarte stresantă sau obositoare. Noi trebuie să învățăm treaba asta și să știm că timpul în care totul se trata numai cu medicamente a trecut de mult. Avem nevoie de echilibru. Echilibru între ceea ce facem, ceea ce gândim și ceea ce simțim.

1.743 Vizualizări

1 COMENTARIU

  1. „…cred că Hahnemann, “mâncarea noastră trebuie să fie medicina noastră”. /____——_____
    Hippocrates(460-377BC) : “Let food be your medicine and medicine be your food”
    ——-
    „… Merele să fie mai întâi spălate și apoi mâncate fără coajă, pentru că, în zilele noastre, nu mai putem spune că vitaminele se află toate în coajă,…”____——-____ Cand este vorba macar de mere, chiar ca trebuie mancate cu coaja,care contine fibre si substante specifice(pectina si pectinaza) care ajuta la miscarea continutului intestinal si blocarea colesterolului de la fiere./“

    ….
    „…Eu nu știu dacă e tocmai bine să renunți la carne în totalitate”
    … Trebuie să pornim puțin de la bază. În sensul că, animalele au fost create pentru om…”___—___
    Jenant… auzi, ca animalele au fost create pentru om!!!! Altfel, felicitari tuturor celor care au reusit sa devina vegetareni sau macar ovo-lacto-vegetarieni…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here