Pe 5 octombrie 2016 s-a primit premiul Nobel în domeniul chimiei pentru nanotehnologie, respectiv roboți microscopici. Profofesorul Eden Mamut, unul dintre cei mai buni specialiști în acest domeniu din România, a explicat ce înseamă nanotehnologia, ce beneficii și ce pericole prezintă, în special în domeniul industriei alimentare.
Câştigătorii premiului Nobel, Jean-Pierre Sauvage, Fraser Stoddart şi Ben Feringa, au realizat, practic, un robot molecular care poate prinde şi poate conecta aminoacizii. În viitor, nanomaşinile vor avea aplicabilitate de la materialele inteligente la noi posibilităţi de administrare a medicamentelor în interiorul corpului uman. Acestea ar putea fi aplicate în mod direct pe celulele canceroase, de exemplu cu roboţii microscopici.
”Se deschid perspective pentru realizarea de sisteme care să poată percepe semnale şi să poată interveni la nivel atomic cu o acuitate de neimaginat până nu demult”, este de părere prof. dr. inginer Eden Mamult, unul dintre cei mai buni specialişti din România pe acest domeniu.
Profesorul constănţean a explicat că nanotehnologiile permit manipularea materiei la scară nanometrică (zece la minis nouă metri). Aceste tehnologii disruptive pot produce efecte radicale în ceea ce priveşte proprietăţilor materialelor, a eficienţei de conversie a energiei, a sistemelor de acumulare a energiei, ale tehnicilor de tratament medical, în regenerarea de organe, sau… noi tipuri de plante. Adică dai drumul roboţeilor,iar ei încep să transforme materia – ceva similar secvenţelor din filmele SF. Dar…
Ce rău pot face nanotehnologiile?
”Atunci când aceste tehnologii scapă controlului societăţii civile sau ale forurilor internaţionale competente, consecintele pot fi dramatice. Nanotehnologiile permit încapsularea de substanţe în nanoparticule care să fie eliberate în timp şi să permită creşterea eficienţei diferitelor efecte cum ar fi efectul antimicrobian şi în acest fel conservarea alimentelor pentru o perioadă mai lungă de timp. În 2008, pe piaţa din SUA erau înregistrate 67 de alimente şi băuturi comercializate şi care conţineau componente obţinute prin nanotehnologii. Probabil că în prezent, la nivel global sunt de ordinul sutelor. Multe ingrediente alimentare nanostructurate sunt licenţiate pe deja cunoscuta codificare cu E-uri şi se referă la micelii, lipozomi, coloranti, nanoparticule de TiO2 (E-171), SiO2 (E-551) ş.a.m.d. Pentru a recunoaşte aceste tipuri de alimente, este necesar să devenim mult mai precauţi când cumpărăm alimente procesate, să citim cu mare atenţie etichetele şi mai mult, să căutăm pe internet semnificaţiile diferitelor coduri”, ne-a explicat prof. Eden Mamut.
Alimentele trebuie să avertizeze pe etichete dacă au conţinut ”nano”
Regulamentului nr. 1169/2011 privind informarea consumatorilor asupra produsele alimentare impune ca: ”toate ingredientele prezente sub formă de nanomateriale fabricate trebuie specificate în mod clar în lista ingredientelor, denumirile acestora fiind urmate de cuvantul „nano” între paranteze”.
Asta pentru că: ”Nanomaterialele oferă oportunităţi tehnice şi comerciale, însă pot prezenta riscuri pentru mediu şi pot ridica probleme de securitate şi sănătate pentru oameni şi animale, de aceea consumatorii trebuie informaţi corespunzător”.
E-171, de pildă, este considerat cancerigen de Agenţia Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului. El se găseşte în zahăr, produse lactate, făină și produse de patiserie ce necesită o crustă albă și opacă. De asemenea, poate fi întâlnit și în cremă de hrean, sosuri, gumă de mestecat și înghețată. Poate fi găsit și în creme, medicamente, pastă de dinți și sirop.
E-551 se află pe lista E-urilor suspecte şi poate fi prezentă în brânza topită, condimente, ulei, unt sau margarină.
România cercetează impactul nanoalimentelor asupra oamenilor
”Este necesar să se urmărească şi să se asigure un control eficient al dezvoltărilor în diferite domenii de aplicaţie ale nanotehnologiilor. Ca o extensie a principiului echivalenţei, cu cât cresc oportunităţile cu atât cresc şi riscurile în utilizarea unor tehnologii. Nevoia de a face faţă competiţiei acerbe de pe piaţa mondializată, forţează companiile să reducă timpul de transfer de la cercetarea în laborator către produse comerciale şi de multe ori verificările şi testele în ceea ce priveşte impactul anumitor substanţe nanostructurate asupra organismului uman, pe termen mediu şi lung sunt tratate superficial. În cadrul Universităţii “Ovidius”, împreună cu colegii de la Facultatea de Medicina, am iniţiat o serie de cercetări în aceasta direcţie dar fondurile necesare pentru aceste tipuri de cercetări sunt uriaşe şi necesită un efort concertat”, a mai spus profesorul constănţean.
