Satul Meşteşugurilor este un proiect realizat de doi oameni pentru care păstrarea şi promovarea tradiţiilor româneşti vechi înseamnă mai mult decât confortul vieţii de oraş. Dana şi Ion Georgescu s-au mutat de la Bucureşti la Comana pentru a scrie poveşti.

În urmă cu cinci ani, soţii Dana şi Ion Georgescu au renunţat la viaţa de oraş şi la joburile în corporaţie, pentru a demonstra că meseriile tradiţionale pot supravieţui chiar şi într-o epocă dominată de tehnologie. Astăzi trăiesc în mijlocul satului.

„Eu cred că meşteşugurile, arta, frumosul în general, sunt o cale prin care putem să fim bine cu noi înşine. Ne-am gândit pas cu pas, noi am pornit dintr-o pasiune cu Moara de Hârtie şi Satul Meşteşugurilor, ne-am gândit cum ne-ar fi nouă bine, însă odată ajunşi la Comana şi integrându-ne cumva în comunitate, am simţit că putem să facem mai mult pentru oamenii din jurul nostru şi putem să facem proiecte prin care ei se pot implica”, spune Dana Georgescu, co-fondator Satul Meşteşugurilor.

Drumul nu a fost uşor însă. A urmat goana după maşini tipografice vechi, dar astăzi Moara de Hârtie arată ca un adevărat muzeu. Hârtia manuală, tiparul şi legătoria se fac… ca la carte. Familia Georgescu nu s-a oprit aici. A construit, cu ajutorul unor fonduri norvegiene, Satul Meşteşugurilor, un loc în care oricine poate învăţa meserii demult uitate.

„Am făcut, de exemplu, cursuri la şcoala din Comana şi ne-am dat seama că pe lângă meşteşugurile pe care le promovează Moara de Hârtie sunt mult mai relevante meşteşugurile tradiţionale. E nevoie de o ancorare în partea bună a trecutului, astfel încât să putem să ne imaginăm viitorul. Asta a fost şi ideea Satului Meşteşugurilor”, povesteşte Ionuţ Georgescu, fondator al Satului Meşteşugurilor.

Câteva căsuţe construite din chirpici şi din lemn, în care au fost adunate şapte meşteşuguri vechi, formează astăzi, poate cel mai viu sat din România. Meşteşugarii sunt oameni din localitate, care au găsit aici nu doar un loc de muncă aproape de casă, ci şi o familie. Geanina, de exemplu, făcea naveta la Bucureşti în fiecare zi până să se alăture comunităţii din Comana.

Tanti Mituţa are 64 de ani şi ţese de mai bine de jumătate de secol.

„Prima dată, firele alea se pun cu urzitori, după aceea se pune pe sub, se trece prin iţe, astea tot făcute de noi, din iţe în spată şi se leagă gura. Şi atunci, asta e suvelniţa cu o ţeavă. Iar ţeava asta se pune pe un rodan, trebuie să-l avem făcut. Dacă dau pe acelaşi rost nu se împleteşte firul. Toate au rostul lor. E mai mult ca la o matematică. Matematica aici am învăţat-o” – Dumitra Popa, meşteşugar.

Dana şi Ion Georgescu au reuşit să creeze, în curtea lor de la Comana, o lume mai aşezată. Continuă să îşi scrie singuri povestea, pe hârtie făcută manual şi presărată cu flori, potrivit digi24.ro. Iar dacă până în urmă cu câţiva ani nimic nu părea să le aducă liniştea, în Satul Meşteşugurilor toate au un rost.

„De exemplu lucrăm acum la nişte huse de telefon foarte frumoase, ţesute la război sau facem mărţişoare cusute manual. Pe lângă atelierul de ţesut, care se numeşte Atelierul cu Rost, avem şi un atelier dedicat prelucrării papurii, un atelier în care lucrăm atât rogojini, dar şi păpuşi din papură, care-s foarte apreciate de cei mici şi pe care şi ei au ocazia să le realizeze în cadrul atelierelor pentru copii. Avem atelier de ceramică şi olărit, atelier de prelucrare a lemnului”, conchide Dana Georgescu.

Bucuria cea mai mare însă vine întotdeauna de la oameni. De la cei care aleg să descopere trecutul şi să îl povestească mai departe.

FOTO: moaradehartie.files.wordpress.com

112 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 4 =