Caută
Close this search box.

Trump i-a înmânat lui Macri noi documente declasificate privind dictatura argentiniană

Președintele american, Donald Trump, i-a dat joi personal omologului argentinian, Mauricio Macri, un nou volum de documente declasificate de Departamentul de Stat despre dictatura din Argentina (1976-1983), relatează EFE, preluat de Agerpres.

Noul volum constă în 550 de pagini cu informație până acum clasificată, cu cablograme diplomatice din timpul administrației președintelui Jimmy Carter (1977-1981) în care se arată preocuparea pentru violarea drepturilor omului de către dictatura lui Jorge Videla.

„În această dimineața. documentele au fost înmânate de președintele Donald Trump președintelui Argentinei, Mauricio Macri, ca o altă demonstrație a importanței pe care o au pentru Statele Unite relațiile bilaterale cu Argentina”, a indicat Departamentul de Stat într-un comunicat.

Procesul de declasificare a documentelor legate de relațiile între SUA și Argentina pe timpul dictaturii din țara sudică, responsabilă cu o represiune dură care a generat peste 30.000 de dispăruți, a început la puțin timp de la venirea la putere a lui Macri, în 2015.

Fostul secretar de stat din mandatul lui Barack Obama, John Kerry, a fost primul care a început declasificarea unui set de documente care aduc ceva mai multă lumină asupra atitudinii guvernului american față de lovitura generalului Videla și a deteriorării progresive a relațiilor urmare a represiunii.

Noul set de documente „arată un înalt nivel de preocupare a SUA în privința violărilor drepturilor omului în Argentina și Conul Sudic pe timpul guvernului președintelui Jimmy Carter”, arată Departamentul de Stat.

Procesul de declasificare este condus de Biroul directorului Agenției Naționale de Informații, cu ajutorul Departamentului de Stat și al altor zeci de agenții, ca răspuns la o solicitare a lui Macri, care joi s-a întâlnit la Casa Albă cu Trump.

Washingtonul va declasifica mai multe documente în toamna și iarna acestui an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri