Caută
Close this search box.

Adele, cea mai bogată artistă britanică cu vârsta de sub 30 de ani

 

Cântăreața Adele, 28 de ani, este singura artistă cu vârsta de sub 30 de ani, care apare pe lista celor 20 de muzicieni cei mai bogați din Marea Britanie, elaborată de revista britanică The Sunday Times, relatează EFE.

Adele, cu o avere estimată la 147 de milioane de euro, se clasează pe locul 19 pe lista muzicienilor milionari, condusă de fostul membru Beatles Paul McCartney și soția sa Nancy Shevell, care au o avere cumulată de 920 de milioane de euro, relatează Agerpres.

Tânăra cântăreață și-a mărit averea cu 47 de milioane de euro în 2016, datorită veniturilor obținute din turnee și concerte și din vânzările celui de-al treilea său album ’25’, din care a vândut anul trecut 2,4 milioane de exemplare în întreaga lume.

Autorul listei, Robert Watts, asigură că ținând cont de tinerețea ei și de faptul că actuala sa carieră se va prelungi în timp, asemeni altor legende ale muzicii pop, Adele va deveni cea mai bogată artistă britanică a tuturor timpurilor.

Pe listă mai figurează nume celebre precum compozitorul de muzică de teatru Andrew Lloyd Webber, trupa U2, cântărețul Elton John și membrii grupului Rolling Stones, Mick Jagger și Keith Richards.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri