Caută
Close this search box.

Festivalul „Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiș” a ajuns la a V-a ediție

În perioada 12-14 mai va avea loc în Parcul Titan din capitală cea de-a V-a
ediție a evenimentului “Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiș”.
Ediția a V-a, fiind una aniversară, se va desfășura sub forma unui festival și va avea loc vineri, sâmbătă și duminică, între 12 și 14 mai, la scena din Parcul Titan. Spectacolele vor începe la ora 18:00 și se vor încheia la ora 21:00. Pe parcursul evenimentului, pe platforma de la intrarea în Parcul Titan, va fi amenajat un târg de produse hand-made, în cadrul căruia
vor fi prezentate costume populare românești, bijuterii, decorațiuni din sticlă și lemn, precum și diverse obiecte decorative, toate lucrate manual, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor remis MagnaNews.

Florian Pittiș reprezintă în inimile și conștiința românilor un ideal de spirit de-a pururi tânăr și liber. Moțu a inspirat generații întregi de tineri să citească, să gândească, să trăiască frumos.

Evenimentul “Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiș” este o sărbătoare a spiritului, în
care artiștii și publicul își arată prețuirea față de cel care a fost Florian Pittiș. Evenimentul, care a devenit o tradiție, reunește, în fiecare an, public din toate generațiile, inclusiv copii, care au astfel șansa să îl cunoască pe cel care a fost mentorul bunicilor sau părinților lor. Conceput ca un eveniment de stare, în care muzica și poezia se împletesc cu proiecții video, spectacolul reunește artiști legați indisolubil de Florian Pittiș sau cărora Moțu le-a marcat destinul artistic.

“Flori pentru suflet – Remember Florian Pittiș” este un eveniment cultural-artistic conceptual, organizat de Primăria Sectorului 3, pentru al cincilea an consecutiv, în Parcul Titan.

Accesul publicului este liber.

Program Festival “Remember Florian Pittiș – Flori pentru suflet”:

– Vineri, 12 mai: Marius Matache & Folk Band Imperfect, Florin Chilian Pre@clasic, Vița de
Vie Acu2tic, Alina Manole cvintet

– Sâmbătă, 13 mai: Cosmin Vaman și Trupa Spam,  Zoia Alecu, Marius Bațu, Nicu Alifantis & ZAN, invitat special Mihai Neniță

– Duminică, 14 mai: Vasile Șeicaru, Ducu Bertzi & Friends, Mircea Vintilă & trupa Brambura, Mircea Baniciu & Band.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri