Caută
Close this search box.

Începe cea mai efervescentă ediție a Bucharest Jazz Festival

Festivalul de Jazz de la București aduce în programul ediției de anul acesta multe concerte în aer liber, nume de Grammy, întâlniri cu artiști la clubul festivalului, poezia lui Walt Whitman pe muzică blues jazzul cântat la gonguri, clopote sau la două chitare simultan, influențe electro, rock și world music sau concurs de jazz.

Jazzul se mută la București cu a VI-a ediție Bucharest Jazz Festival, programată în perioada 3 – 9 iulie, la ARCUB și în Piața George Enescu. Organizat de Primăria Municipiului București prin ARCUB,  Bucharest Jazz Festival 2017 se anunță a fi una dintre cele mai efervescente ediții, cu un program extins de festival și un lineup eclectic de artiști români și internaționali.

Deschiderea oficială Bucharest Jazz Festival are loc luni, 3 iulie, la ARCUB, unde Teodora Enache – director artistic, fotograful Sánta István Csaba și alți specialiști din lumea jazzului dau întâlnire bucureștenilor, începând cu ora 19, la vernisajul expoziției de fotografie Jazzonance, informează un comunicat de presă al organizatorilir remis MagnaNews.

Cele mai bune voci noi din jazzul românesc pot fi ascultate între 4 și 8 iulie la clubul festivalului Gabroveni Jazz Club unde în fiecare seară, începând cu ora 23, are loc concursul New Jazz Voices, care își propune să descopere și să promoveze tinerii vocaliști ai scenei locale de jazz. Gabroveni Jazz Club se continuă târziu până în noapte cu live sessions în afara programului de festival.

Concertele Bucharest Jazz Festival din Piața George Enescu încep în fiecare seară de la ora 20, de miercuri, 5 iulie, până duminică, 9 iulie.

Detalii program aici: http://www.bucharestjazzfestival.ro/program/lista-program

Eveniment Facebook: https://www.facebook.com/bucharestjazzfestival/. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri