Caută
Close this search box.

Start-up Nation: Aproape 20.000 de firme înscrise, jumătate dintre ele în ultimele două zile

Înscrierile în programul Start-up Nation 2017 s-au încheiat vineri 14 iulie, la ora 20.00.

19 296 este numărul total al proiectelor de afaceri înscrise spre finanțare în program, record absolut pentru toate programele naționale gestionate de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat .

„Interesul deosebit pentru acest program este demonstrat de numărul extrem de mare al participanților care au aplicat, mai ales în ultima zi, în finalul procesului.

Astfel, în ultimă oră, de la 19.00 la 20.00, au fost trimise 1403 planuri de afaceri, iar în ultimele 5 minute s-a ajuns la performanța absolută de a avea un aplicant pe secundă!

Primele evaluari arată că mai mult de jumătate dintre solicitanții de finanțare start-up sunt tineri până-n 35 de ani, în proporții relativ egale femei-bărbați, realitate care demostrează potențialul programului de a susține generața tânără, creativă și implicată și de a reprezenta un factor important pentru menținerea ori revenirea în țară a unei resurse umane bine pregătite, capabile să contribuie la dezvoltarea țării, anunţă Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat .

” Este un success remarcabil și peste așteptări această primă etapă a Start-Up Nation. Remarc și performanța sistemului informatic care a făcut față cu succes avalanșei de solicitări. Este o victorie de echipă – atât politică, cât și executivă – care ne obligă.

Începem verificările și apoi alocările financiare. Sunt convins că vom utiliza integral bugetul alocat. Vom contribuim astfel la dezvoltarea antreprenorială a țării și vom determina înființarea a minimum 20 000 de noi locuri de muncă ” a declarat Ilan Laufer ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat .

Programul Start-up Națion acordă susținere financiară, de câte 200 000 de lei, unui număr de 10 000 de firme. Bugetul total alocat pentru 2017 este de 1 713 798 de lei.

Puteţi consulta lista firmelor înscrise AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri