Caută
Close this search box.

Scandalul ouălor contaminate cu insecticid a ajuns în Spania

Gălbenuș de ou lichid contaminat cu fipronil a fost descoperit la o companie alimentară din Țara Bacilor, în nordul Spaniei, transmite AFP.

Potrivit Agerpres, 20.000 de unități de gălbenuș lichid pasteurizat, contaminat cu Fipronil, au fost găsite la o companie alimentară, care nu le-a folosit încă. Prin urmare, produsul nu a intrat în lanțul alimentar din Spania și va fi distrus în următoarele zile, a afirmat un purtător de cuvânt al Departamentului regional de sănătate.

Oficialul nu a putut preciza de unde provine gălbenușul lichid dar presa spaniolă sugerează că a fost importat din Franța.

Ouăle contaminate au fost distribuite în Belgia, Olanda, Germania, Suedia, Franța, Marea Britanie, Austria, Irlanda, Italia, Luxemburg, România, Polonia, Slovacia, Slovenia și Danemarca, precum și în două state din afara UE, respectiv Elveția și Hong Kong, a afirmat Daniel Rosario, purtător de cuvânt al CE.

De asemenea, Comisia Europeană a informat că intenționează să convoace în 26 septembrie o reuniune ministerială „pentru a trage învățăminte relevante” din scandal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri