Caută
Close this search box.

Primul cyborg oficial din lume vine la București

Neil Harbisson, primul cyborg recunoscut și atestat de autorități prin emiterea unui document care-i atestă identitatea de cyborg, va fi prezent pe Scena Principală a celei de-a 6 ediții a Internet & Mobile World, din București, din 4-5 octombrie 2017, la Romexpo.

Artist contemporan și cyborg activist, Neil Harbisson s-a născut în Marea Britanie cu acromatopsie, o afecțiune rară care constă în incapacitatea de a distinge culorile. Neil și-a petrecut copilăria și adolescența în Catalonia, Spania, doar în alb și negru, până când un cibernetician i-a implantat o antenă în craniu, cu ajutorul căreia percepe culorile prin sinestezie. Mai exact, fiecărei culori îi sunt asociate unde sonore în funcție nu doar de culoare, dar și de saturație, intensitate etc.

Astăzi, cu ajutorul antenei, Neil poate percepe prin unde sonore culori vizibile și invizibile, de tip infraroșii și ultraviolete.

Conexiunea la internet a antenei îi permite să primească informații despre culori din afara spațiului terestru, precum și imagini, videoclipuri, muzică sau apeluri telefonice direct în cortex prin dispozitive externe, cum ar fi telefoanele mobile sau sateliți.

Harbisson a asimilat identitatea de cyborg și simte că atât mintea, cât și trupul său sunt părți ale unui tot cibernetic. Din perspectiva sa, el nu foloseste tehnologia, ci afirmă ca este tehnologie.

Pentru ca antena nu este detașabilă, ci o extensie a corpului său, Neil Harbisson este recunoscut ca cyborg în documentele emise de Marea Britanie.

În 2010, împreună cu Moon Ribas, a fondat Fundatia Cyborg, o organizație internațională care urmărește să promoveze cyborgism-ul ca mișcare socială și artistică. Pe Main Stage, la IMWorld 2017, Neil Harbisson va vorbi despre renașterea speciei umane. Discuția va explora modul în care omul poate să participe activ la evoluția speciei, nu prin utilizarea tehnologiei, ci prin transformarea acesteia în parte integrantă a corpului, oferindu-i simțuri suplimentare față de cele dobândite la naștere.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri