Caută
Close this search box.

Uraganul Irma prinde forțe și trece din nou în categoria 5, lovește Cuba

Uraganul Irma, trecut din nou în categoria 5, cea mai ridicată, a atins Cuba sâmbătă la orele 03.00 GMT, cu rafale estimate la 260 de kilometri pe oră și o viteză de deplasare de 20 de km/h, transmite AFP.

Irma, care a făcut cel puțin 19 morți în trecerea sa peste Caraibe începând de miercuri, a atins Cuba în Arhipelagul Camaguey.

Ochiul ciclonului se afla la acea oră la 190 de kilometri de orașul cubanez Caibarien și la aproximativ 480 de kilometri sud-est de Miami, în Florida (SUA), potrivit Centrului American Național al Uraganelor (NHC).

Uraganul Irma, una dintre cele mai importante furtuni din Atlantic din ultimul secol, a făcut ravagii pe un șir de insule din Caraibe. ONU a estimat că până la 37 de milioane de persoane ar putea fi afectate de uraganul Irma pe traiectoria sa către Florida.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri