Un reprezentant al ministerului rus de externe a apreciat vineri că refuzul experților ONU de a colecta mostre din baza aeriană Shayrat este scandalos, transmite AFP.

Patru experți ai ONU au vizitat săptămâna aceasta baza de la Shayrat, de unde se pare că a fost lansat în aprilie un atac cu gaz neurotoxic sarin asupra orașului Khan Shaykhun din provincia Idlib. Experții au discutat cu personalul militar al bazei și au verificat planurile de zbor, dar nu au luat mostre, iar „o anchetă serioasă este pur și simplu imposibilă fără mostre”, a declarat diplomatul Mihail Ulianov, reponsabil cu neproliferare în ministerul de externe de la Moscova.

Atacul de la Khan Shaykhun s-a soldat cu 83 de morți potrivit Organizației Națiunilor Unite, sau cu cel puțin 87, dintre care 30 de copii, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului. Statele Unite, Franța și Regatul Unit au pus folosirea sarinului pe seama forțelor regimului de la Damasc, condus de președintele Bashar al-Assad. Experții ONU urmează să depună pe 26 octombrie un raport care ar putea confirma aceste acuzații.

Ulianov a susținut că gazul neurotoxic de la Khan Shaykhun provenea dintr-un obuz aflat la sol, nu din muniția folosită în atacul aerian. El a prezentat la ONU fotografii ale unor copii cu pupilele mărite, despre care a afirmat că au fost drogați și manipulați.

Experții ONU au refuzat orice comentariu. Mandatul lor în Siria expiră în noiembrie, iar Ulianov a arătat că Rusia, principalul aliat al Damascului, va aprecia după raport dacă se justifică prelungirea misiunii.

94 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 8 =