Deja foarte cunoscut, războiul din Bănie, dintre celebra – fostă –  Universitatea Craiova (condusă și acum de ultimul său patron din Liga I, Adrian Mititelu) și  Clubul Sportiv Universitatea (grupare a Primăriei Craiovei, înființată de fostul edil Lia Olguța Vasilescu), pare a se fi tranșat în favoarea celei din urmă.

Astfel, Liga Profesionistă de Fotbal, care patronează campionatul Ligii I din România, consideră drept întemeiată solicitarea grupării CSU Craiova prin care aceasta cerea să i se recunoască rezultatele obţinute de Universitatea Craiova din 1948 şi până în anul 1991.

“A fost analizată solicitarea clubului CS U Craiova înaintată LPF sub nr. 1784/26.09.2017 precum şi documentele anexate acesteia, respectiv:

– Contractul de asociere nr. 41.08.07.2013 încheiat între Municipiul Craiova prin Consiliul Local, Clubul Sportiv „Universitatea Craiova” şi Club Sportiv U Craiova SA precum şi Actul adiţional nr. 1/08.08.2013 la acest contract;

– Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 441A/2016 din 08.06.2016 pronunţată în dosarul 3734/3/2013, irevocabilã prin respingerea recursului de către ÎCCJ la data de 22.09.2017, decizia nr. 1313; Sentinţa civilă nr. 1351/12.11.2015 pronunţată în dosarul 3734/3/2013 precum şi încheierea de şedinţă din data de 29.10.2015.

La pag.14 ultim alineat din sentinţa nr. 1351 / 12.11.2015 instanţa reţine că numai Clubul Sportiv Universitatea Craiova poate fi considerat continuatorul clubului sportiv din 1948”, se arată într-un comunicat al LPF.

prin urmare, conducerea Ligii Profesioniste de Fotbal din România apreciază că CSU Craiova trebuie să fie înscrisă pe pagina web a instituţiei cu rezultatele obţinute până în 1991.

“Prin Contractul de asociere nr. 41 din 08.07.2013, a fost adus ca aport de către Clubul Sportiv Universitatea Craiova palmaresul, numele, sigla, marca şi culorile, iar S.C. Club Sportiv U Craiova S.A. a dobândit dreptul de a le folosi. În acest context, apreciem că solicitarea clubului este întemeiată iar echipa S.C. Club Sportiv U Craiova S.A. trebuie înscrisă pe pagina de web a LPF cu rezultatele obţinute începând cu anul 1948 şi până în anul 1991”, mai precizează sursa citată.

După cum se știe, Compania Naţională de Investiţii (CNI) a anunţat că încheie, marţi, în mod oficial procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reconstrucţie a Stadionului Ion Oblemenco din Craiova.

Așadar, fosta Universitatea Craiova, actualmente CSU Craiova, va inaugura noul stadion vineri, de la ora 20.00, într-un meci amical cu Slavia Praga, a doua echipă ca valoare din Cehia, țară care în 1962 a fost vicecampioană mondială. (Foto: m.libertatea.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 9 =