Caută
Close this search box.

Big Ben bate din nou pentru marcarea sfârșitului Primului Război Mondial, deși se află în reparații

Clopotul mare al turnului cu ceas al Palatului Westminster, Big Ben, a bătut din nou după trei luni de tăcere cu prilejul marcării sfârșitului Primului Război Mondial la 11 noiembrie, relatează joi EFE.

Legendarul clopot a bătut joi la ora locală 9.00 pentru a se pregăti de ‘Armistice Day’, dar cu „ușoare inexactități”, potrivit autorităților parlamentare.

Bătăile de ciocan care s-au auzit joi dimineață fac parte din lucrările de renovare a ceasului pentru a fi siguri că Big Ben va răsuna cu toată exactitudinea sâmbătă.

Ceasul va trebui să marcheze cu precizie orele 11:00, momentul în care au încetat ostilitățile după semnarea armistițiului între blocul aliat și Germania în 1918 în orașul francez Compiegne.

A doua zi, duminică 12 noiembrie, clopotele vor fi scoase din funcțiune la ora 13:00, urmând să devină din nou active la 23 decembrie în perioada Sărbătorilor de Crăciun și vor rămâne în funcțiune până la 1 ianuarie 2018.

Când au început lucrările de reparație, la 21 august, și s-a anunțat că Big Ben va amuți timp de patru ani — perioadă necesară reparațiilor turnului și ale ceasului — s-a precizat că orologiul își va relua activitatea doar la evenimentele importante.

Clopotul turnului, redenumit ‘Elizabeth Tower’ în 2012 pentru a marca cei 60 de ani de domnie ai reginei Elisabeta a II-a, a intrat astfel în cea mai lungă perioadă de tăcere în cei 157 de ani de istorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri