Caută
Close this search box.

Liviu Pop mai are nevoie de 6 ani pentru a nota învăţământul românesc cu 10

liviu pop

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, joi, că învăţământul românesc va ajunge să fie de nota 10 peste şase ani, după modificarea platformelor şcolare, instruirea cadrelor didactice şi realizarea investiţiilor.

Liviu Pop

Prezent, joi, la Vălenii de Munte, judeţul Prahova, la inaugurarea unei grădiniţe cu program prelungit, Liviu Pop a declarat că va da nota 10 învăţământului românesc “în următorii şase ani”.

Întrebat când crede că va da nota 10 învăţământului românesc, Pop a răspuns: “în următorii şase ani”.

“Acum, tot de nota şapte e. Mai avem de lucru”, a afirmat Pop, citat de Mediafax.

Potrivit ministrului, învăţământul românesc va primi calificativul maxim abia după modificarea platformelor şcolare, instruirea cadrelor didactice şi realizarea investiţiilor.

Ministrul Educaţiei a participat la deschiderea oficială a unei grădiniţe cu program prelungit din Vălenii de Munte. Investiţia în grădiniţă a fost de 2.200.000 de lei, bani care provin de la bugetul local, iar contribuţia Consiliului Judeţean Prahova a fost de 150.000 de lei.

Grădiniţa este amplasată pe o suprafaţă de aproximativ o mie de metri pătraţi.

Foto: europafm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri