Caută
Close this search box.

Cine sunt hackerii români care au spart sistemul de supraveghere din Washington

Doi cetăţeni români au fost arestaţi şi puşi sub acuzare pentru că s-au infiltrat în sistemele informatice care controlau camerele de supraveghere ale departamentului poliţiei din Washington, a informat procuratura americană, scrie AFP.

O plângere depusă de guvernul american, dată publicităţii la Washington, menţionează că cei doi hackeri, Mihai Alexandru Işvanca, 25 de ani, şi Eveline Cismaru, 28 de ani, au fost arestaţi pe 15 decembrie la Bucureşti şi acuzaţi de conspiraţie şi infracţiuni informatice, potrivit Agerpres.

Departamentul Justiţiei din SUA a făcut cunoscut că hackerii au reuşit, la începutul lunii ianaurie 2017, să neutralizeze 123 din cele 187 de camere de supraveghere ale serviciilor de poliţie, infectând sistemele informatice cu viruşi de tipul „ransomware”, pentru a încerca să obţină bani sau alte obiecte de valoare în schimbul deblocării calculatoarelor, potrivit documentelor prezentate la tribunal.

Afacerea „a fost de cea mai înaltă prioritate”, deoarece a avut impact asupra pregătirilor pentru ceremonia de învestire a preşedintelui Donald Trump, au precizat procurorii americani.

Secret Service – însărcinat cu protecţia preşedintelui şi a anturajului acestuia -, precum şi alte agenţii „s-au asigurat rapid că sistemul camerelor de supraveghere este sigur şi operaţional”.

Alexandru Mihai Işvanca a fost arestat preventiv, în timp ce partenera lui, Eveline Cismaru, a primit arest la domiciliu în aşteptarea procedurilor judiciare.

Curtea de Apel Bucureşti va relua procesul de extrădare pe 11 ianuarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri