Arh Mario Kuibus

Mario Kuibuș este unul dintre arhitecții bucureșteni de referință, cu proiecte coerente în schimbarea și reconfigurarea spațiului urban. Interviul de față se vrea de fapt o incursiune în lumea extrem de creativă a arhitectului, o tentativă de evaluare a garanțiilor, măcar din perspectivă teoretică, de a avea orașe frumoase.

  • Care credeţi că sunt principalele probleme ale spaţiului şi peisajului urban contemporan la nivel local şi naţional?
  • La nivel local şi naţional, problemele spaţiului sunt într-adevăr probleme complexe. Dacă vorbim în primul rând de oraşe şi de cum apar ele, aceste aspecte ţin foarte mult de adminstraţie. De asemenea, ar trebui să vedem o problemă existentă pe zona instituţională a administraţiei publice, unde, probabil, mai sunt de reglementat nişte zone în ceea ce privește structurarea instituțiilor. În Europa, pe zona oraşelor mari există structuri foarte clar delimitate pe o abordare mai strategică şi personal calificat pentru asta. În acest context, noi ar trebui să recuperăm foarte mult. Suntem cam în urmă. La fel, politicul are o lipsă de viziune. Probabil că nici nu este ajutat politicul şi de organizaţiile profesionale ca să i se poată deschidă ochii. E într-un fel o vină împărţită şi nu o văd unilaterală.

 Asta e partea frumoasă a zonei de arhitectură și urbanism, că poți să devii oarecum un fel de manager cultural

  • Prin ce s-ar putea îmbunătăţi calitatea dezvoltării oraşelor româneşti?
  • Îmbunătăţirile ar putea fi aduse într-un context mai larg, dacă ar exista mai multe zone de acţiune. În primul rând, să se pornească de la educaţia şcolară. Există un mic proiect pilot care se numeşte “De-a arhitectura”, iniţiat de nişte arhitecte inimoase, mămici la rândul lor în mare parte, care tocmai asta vrea să accentueze: un imbold a ceea ce înseamnă gustul, frumosul, proporţie, dezacord sau preocupare pur şi simplu pentru toate acestea, evident într-un mod atractiv pentru copii. Iar întreg exerciţiul acesta din şcoală, început chiar de la clasele I-IV, îi va ajuta pe cei mici să înţeleagă mai bine ce se întâmplă în jur, ce reprezintă elementele despre care vorbeam: frumos, armonios, ce este în regulă şi ce nu. Sunt zone care ar trebui puţin exersate şi nu zic acum, neapărat, că un astfel de program trebuie să orienteze pe toată lumea spre arhitectură sau să devină ceva vocaţional şi toată ţara să devină arhitecţi. Dar dacă ai o cărămidă corectă a zidului, copilul creşte şi devine un cetăţean care are deja o altă deschidere în a privi lumea şi vedea ce se întâmplă în jur. El va reuşi să se situeze într-o apreciere corectă şi nu doar pe o discuţie de ceva ce i s-a spus de cineva, ori pe bârfe, ci pur şi simplu pe o poziţie personală, corectă. Ar fi un punct câştigat şi un prim pas, astfel. Dar până la acest pas, consider că, pentru a putea fi îmbunătăţită calitatea dezvoltării oraşelor noastre, este nevoie de organizaţii profesionale care sunt într-un fel coerente în discurs, unul raţional care să deschidă ochii politicului, prin exemple concrete, comparativ cu ce se întâmplă în alte părţi. Iar politicul să conştientizeze că toate aceste propuneri sunt unele sănătoase, esenţiale pentru noi ca naţiune, societate culturală.
  • Care sunt elementele care ar contribui, în opinia dvs. la crearea unicităţii urbane în oraşele din România?
  • În primul rând ar trebui să fim deschişi diverselor detalii, să reacţionăm pe orice lucru care apare într-un fel stresant, care demolează o posibilă poveste sau oportunitate de dezvoltare. Dau un exemplu notoriu de situaţie. În New York există un proiect nou, „Highlight Park”, născut din nimic, care practic a regândit zona de Est a Manhattanului, punând-o într-o cu totul altă lumină, devenind o atracţie majoră. Astfel, cred că nu trebuie neapărat să ai aşa zise „monumente declarate” ca să spui că pe baza lor te dezvolţi. Trebuie să ai ochi care să vadă asemenea poveşti, ca proiectul din New York. Nu trebuie să mergi pe criterii clasice, obişnuite. E ceea ce se spune acum în teoria oraşelor actuale în dezvoltarea urbanistică, „creative cities”. Nu ajunge, aşadar, să încerci inginereşte să bifezi nişte tabele, caracteristici şi să zici că ţi-ai creat, după o matrice prestabilită, oraşul și, astfel, sigur o să devină frumos. Nu, dimpotrivă. Trebuie să reuşeşti să aduci oameni valoroşi, creativi şi care să poată să combine ABC-ul ştiut până acum din urbanismul obişnuit. Dar care au nevoie de mai mult, şi de inspiraţie şi de pasiune pentru zona respectivă.

”Poți să ai tu idei sau să vii cu inițiative, dar dacă nu ai un răspuns cât de cât corect din partea autorităților, este imposibil să generezi ceva mai departe”.

  • Ce strategii de dezvoltare pe termen scurt, dar și lung, credeţi că sunt necesare în dezvoltarea spațială a localităților urbane și rurale?
  • Cum am mai spus, pe zona instituțională ar exista una dintre marile probleme. Pe termen scurt, trebuie neapărat o curățare puternică să zic așa, o reevaluare a personalului din instituțiile publice locale și nu numai, pentru că aici sunt primele zone unde pot să apară frâne în sistem. Poți să ai tu idei sau să vii cu inițiative, dar dacă nu ai un răspuns cât de cât corect din partea autorităților, este imposibil să generezi ceva mai departe. Așadar, asta ar fi o primă măsură care ar trebui să existe. O a doua măsură ar fi într-un fel instituționalizarea de discuții între zona de organizații profesionale și zona de administrație locală. Adică, practic, unele ONG-uri profesionale ar putea să vină în ajutorul acestor autorități, cu o expertiză de consiliere, să te sfătuiască ce ai putea să faci, cum ar putea fi organizat un concurs. Iar ideea de competiție, de concurs, să fie dezvoltată la maxim. Și aici, iarăși, e o discuție mai lungă pentru că aceste concursuri nu ajung să fie bune doar pentru că se fac, ci trebuie și să știi cum să le faci pentru a nu da greș. Avem exemple notorii, cu Piața Universității în București unde nu a fost suficient să vedem un concurs, dacă modul în care el a fost organizat a fost un eșec. Așadar, pe termen mai lung e nevoie de o administrație publică cu oameni pregătiți și cu departamente cât de cât corecte, dar și organizații profesionale care să ofere, pragmatic, sfaturi și soluții pe anumite probleme aplicate.
  • Ce puteţi spune despre modernitate şi tradiţie în spaţiul urban?
  • E un binom important dacă luăm modernitatatea ca idee de contemporaneitate. Ar trebui într-un fel sau altul, să creștem toate proiectele pe imaginea valorii locale, să ne sprijinim pe ea și în niciun caz să nu ajungem la o situație în care să demolăm aceste valori și să încercăm să facem ceva de la zero. Tocmai valoarea și exoticul lucrurilor vin din identitatea asta a locului. Ea nu poate să fie mereu regândită, mereu demolată, că nu funcționează așa. E importantă mixitatea, coloratura și suculența lucrurilor.
  • Cum poate fi reinventat un spațiu fără a șterge memoria și moștenirea trecutului?
  • E important să se găsească un echilibru în a reinventa un spațiu și a păstra în același timp trecutul lui. Asta te face pe tine unic, pe o anumită zonă. De aceea ar veni lumea, de exemplu, în București sau în alte părți ale țării,  pentru că găsește acea identitate care nu mai există în alte orașe sau locuri. Faptul că într-adevăr introduci discursuri contemporane universal valabile într-o încercare de simbioză corectă, e normal. Tuturor ne place să consumăm cultură universală și nu vrem să fim niște folcloriști și naționaliști la urma urmei.
  • Ce s-a întâmplat cu proiectul „T.U.B”?
  • Discursul proiectului T.U.B a fost încă de la început conceput ca o strategie care ar trebui să existe în București, un proiect nou, modern, care ar putea să regândească la un nivel de abordare centrul orașului. Suntem într-o zonă în care un grup de inimoși, în urmă cu mai bine de zece ani, au pornit o ințiativă tocmai dintr-o frustrare pe care au remarcat-o în sistem și în mediul construit. Cu proiectul acesta am crezut că, dacă nu există o zonă instituțională foarte conștientă în a da strategii și idei, trebuie să venim noi și să deschidem ochii în primul rând politicului. Noi am gândit ca proiectul TUB să fie structurat pe criterii cu o mobilitate specială pentru pietoni și bicicliști, cu o punere în evidență a valorilor locale, exact ceea ce promovează în prezent Europa. Am fost cumva vizionari cu acest proiect. Astfel, am profitat la maxim de prima oportunitate care s-a creat printr-un concurs dat pe centrul Bucureștiului pe o strategie zisă PIDU ( Plan Integrat de Dezvoltare Urbană ). Este o strategie specială, dedicată unor anumite capitole care sunt promovate de Europa ca fiind esențiale pentru o regândire la nivelul mobilității și a fructificării unor spații cu valoare turistică sau a unor zone de monument ori, de incluziune socială și negociere între minorități defavorizate cu majorități. Pe aceste puncte structurale, Europa îți dă posibilitatea să iei fonduri.

”Am avut șansa, pe proiectul nostru și munca pe care am depus-o noi, cele 13 firme în mare parte de arhitectură și urbanism, dar nu numai, să ajungem prin acest concurs pe care l-am câștigat, să punem în practică un parteneriat cu administrația locală pentru a putea implementa un proiect pe structura TUB, ca și coloană vertebrală”.

  • Care este în acest moment susţinerea UE pentru dezvoltarea arhitecturii urbane şi peisagistice în România?
  • În creștere. UE vrea să aducă cât de cât o uniformizare a dezvoltării în spațiul ei, să nu existe diferențe prea mari între țări. De aceea și finanțează și promovează strategii de genul acestor PIDU-ri.
  • Ce sfaturi aţi oferi tânărului arhitect român, pentru ca acesta să devină un bun profesionist?
  • Două lucruri sunt principale. În primul rând să fie pasionat, să aibă un fel de foc care să îl macine și să știe că face chestia asta pentru că într-adevăr îi place și nu a ajuns întâmplător în ipostaza arhitectului. Și doi, să fie într-un fel pragmatic și coerent. Este important să îți găsești acel echilibru între rațiune și poezie. Nu poți să faci ceva corect fără să te duci la cauze. Este un reflex rău și majoritar, din păcate, în a vedea doar efectele. Este o mare greșeală să copiezi de prost gust într-un fel ce nu ar trebui să fie.
  • Care sunt proiectele dvs de referinţă şi lucrările de suflet şi ce obiective aveţi pentru 2016, în cadrul firmei dvs de arhitectură?
  • Este într-adevăr o întrebare dificilă. Toate sunt oarecum proiecte de suflet într-un fel sau altul. De aceea nici nu am vrut să mă axez doar pe o zonă în arhitectură. Dacă ar fi să mă refer la niște lucrări de suflet, dintre cele mai recente, aș putea să o amintesc pe cea de la Rahova, de la Piața de Flori, care e numită „The Ark” și este practic o revitalizare a unei clădiri dintr-un ansamblu mai vechi, care a vrut a se reinventa ca un fel de centru de firme creative. De asemenea, avem și discursuri pe zona de strategii la nivelul PIDU Baia Mare, unde avem niște proiecte destul de interesante, de fezabilitate, care se întâmplă acolo pe spații publice. Ar mai fi și case, ca cea din Aleea Alexandru ori una mai reprezentativă de la Constanța, ansambluri de reședință. Ce să zic, e greu să fac așa o ordine exactă deoarece toate lucrările și proiectele pe care le-am avut sunt ca și copiii mei. Avem aici, în birou, proiecte pornind de la strategii urbane de tip PIDU sau orice alte planuri urbanistice pe care le îndeplinim, până la evenimente de o zi care sunt exerciții la fel de complexe ca și o strategie. Asta e partea frumoasă a zonei de arhitectură și urbanism, că poți să devii oarecum, un fel de manager cultural, profesional. Și ai șansa să pornești de la a fi un om pragmatic, de tip ingineresc sau rațional, până la unul visător care e pasionat de artă, cultură și poți să îmbini aceste abilități, să dezvolți proiecte și să devii acea plus valoare la zona respectivă.

Interviu realizat de Onny Sîrbu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 9 =