Caută
Close this search box.

După trei ani, Simona Halep a întrerupt colaborarea. Cine va urma?

Liderul mondial Simona Halep a întrerupt colaborarea cu sponsorul tehnic Adidas, după ce nu a ajuns la un acord cu firma de echipament sportiv în privinţa unui nou contract, informează publicaţia Tennis.life.

Conform sursei amintite, Simona Halep a primit o ofertă financiară mult sub aşteptările sale şi a decis să nu prelungească înţelegerea cu compania germană.

Contactată de Tennis.life, managerul jucătoarei, Virginia Ruzici, s-a rezumat doar la un simplu „nu comentez” şi a precizat că va reveni cu detalii când va avea informaţii suplimentare, informează Mediafax.

În vârstă de 26 de ani, Simona Halep a început să colaboreze cu Adidas în 2014 şi a îmbrăcat pentru prima dată echipamentul de la această firmă la partida de FED Cup cu Serbia, de acum trei ani. Anterior contractului cu Adidas, Halep a purtat echipament Lacoste.

Simona Halep a câştigat, vineri, premiul WTA de Favorită a Fanilor în 2017, într-o anchetă realizată de site-ul circuitului profesinist de tenis feminin. Constănţeanca se află de zece săptămâni pe primul loc în clasamentul mondial, poziţie pe care va şi încheia acest an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri