Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a ajuns, miercuri seară, la Palatul Regal din Capitală. A fost întâmpinat şi aplaudat de sute de oameni, acolo unde va rămâne până sâmbătă, când va avea loc înmormântarea la Curtea de Argeş.


Miile de persoane aflate în fața Palatului Regal au aplaudat cortegiul funerar la sosire și au scandat ”Monarhia salvează România”.

La această oră, mulțimea care așteaptă să-i aducă Regelui Mihai un ultim omagiiu stă la o coadă care înconjoară Palatul Regal, până la Sala Palatului.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a trecut şi pe sub Arcul de Triumf. Sute de oameni au aprins candele pe care le-au aşezat pe marginea drumului pe unde a trecut cortegiul şi au aplaudat.

Toţi cei care vor dori să depună flori şi să se închine la catafalcul Majestăţii Sale Defuncte vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal şi joi, între ora 08.00 şi ora 22.00, dar şi vineri, 15 decembrie 2017, între ora 08.00 şi ora 22.00, potrivit programului.

Cei prezenţi la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai I sunt rugaţi să fie îmbrăcaţi în ţinută corescunzătoare (culori închise), să nu poarte sacoşe, genţi ori bagaje voluminoase de niciun fel, să nu vină însoţiţi de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii, să nu folosească aparate de fotografiat, telefoane mobile ori alte instrumente electronice, fotografierea şi filmarea fiind interzise, să aibă la ei un document de identitate, să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente sau fotografii.

Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi aşezate în grădina din faţa Palatului Regal sau pe trotuarul din faţa grilajului Palatului. În incinta Palatului Regal, fumatul şi vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise, potrivit Casei Regale.

Sâmbătă, 16 decembrie, la ora 10.25, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal. Presa nu va avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.

La înmormântare vor participa peste 100 de personalităţi. Printre acestea se află şi Prinţul Charles, dar şi un reprezentant al Casei Regale din Spania. În ciuda neînţelegerilor din ultimele luni, Casa Regală a acceptat ca fostul principe Nicolae să fie prezent la funeralii, împreună cu logodnica sa.

Guvernul a suplimentat, cu 43.000 de lei, bugetul MAE pentru funeraliile organizate în memoria Regelui Mihai, Banii sunt alocaţi doar pentru deschiderea salonului oficial de la Aeroportul Otopeni, pentru şefii de stat şi de Guvern, precum şi reprezentanţii unor familii regale, care vor veni la funeralii, potrivit unor surse politice.

 

Sicriul cu trupul Regelui Mihai, însoţit de Familia Regală, a părăsit, miercuri, la ora 18.00, Castelul Peleş, pentru a fi adus la Palatul Regal din Bucureşti şi aşezat în Sala Tronului

Prima maşină din cortegiu a dus coroana de oţel făcută din tun, care a fost purtată de Regele Carol I şi Regele Ferdinand, la încoronare. A urmat apoi maşina care transportă sicriul Regelui Mihai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.