Magnanews.ro îşi propune să readucă în spaţiul public portretele eroilor anticomunişti. Astăzi aducem în discuţie unul dintre cele mai longevive grupuri de partizani, cunoscut cu numele de Haiducii Muscelului.
Din punct de vedere al afilierii politice a celor care făceau parte din aceste „bande din munţi”, un raport al Direcţiei Generale a Securităţii Poporului din 1951 dovedeşte că nu era omogenă. Astfel, dintre 804 persoane arestate pentru că făceau parte din 17 „bande”, 88 erau foşti membri ai Partidului Naţional Ţărănesc al lui Iuliu Maniu, 79 membri ai Frontului Plugarilor, 73 foşti legionari, 42 foşti membri ai Partidului Comunist, 15 membri ai Partidului Naţional Liberal şi alţii. Potrivit unui alt raport al Securităţii, datat in septembrie 1949, existau „bande teroriste” active în regiunile Craiova, Braşov, Sibiu, Ploieşti, Suceava, Galaţi, Oradea, Cluj, Timişoara şi Constanţa. Niciunul dintre aceste grupuri nu avea mai mult de 25 de persoane, iar majoritatea număra mai puţin de 10 membri.
Citind cartea „Istoria trădării la români”, a lui Mircea Bălan, vom înţelege mai uşor cum a fost posibil ca majoritatea grupurilor de rezistenţă armată anticomunistă din România să fie anihilate prin trădare, cu preţul unor suferinţe imense pentru acest popor năpăstuit, cobai folosit în experimentele de laborator de tip comunist.
Grupul care a rezistat cel mai mult a fost „Haiducii Muscelului”. Acesta a numărat doar 30-40 de persoane, a fost organizat de doi foşti ofiţeri de armată, Gheorghe Arsenescu şi Toma Arnăuţoiu, în judeţul lor de baştină, Muscel, la poalele Carpaţilor. La 20 mai 1958, după lupte succesive cu ofiţeri ai Securităţii, Toma Arnăuţoiu şi fratele său Petre, au fost ademeniţi de un localnic să bea alcool amestecat cu medicamente, iar după ce au intrat în comă, au fost arestaţi. Procesul celor doi fraţi a avut loc în anul următor, ei fiind condamnaţi la moarte şi executaţi prin împuşcare, la închisoarea Jilava, la 18 octombrie 1959.
Fost ofiţer de stat major al unei mari unităţi militare în război (Divizia 2 Vânători de Munte), Arsenescu intenţiona ca, în funcţie de contextul internaţional şi de consolidarea organizaţiei sale, să poată acţiona la un moment dat pentru blocarea comunicaţiilor rutiere cu Transilvania prin controlarea triunghiului Câmpulung- Braşov-Târgovişte. Planul său prevedea într-o primă etapă facilitarea ascunderii în munţii Muşcelului a unui grup limitat de prieteni liberali, camuflarea, paza şi libertatea de mişcare urmând a fi asigurată de un grup de protecţie („elemente dispersate”, jargon securist pentru desemnarea fugarilor în munţi), iar sprijinul logistic de către susţinători discreţi rămaşi în localităţile de domiciliu („elemente nedispersate”).
Grupul condus de Toma Arnăuţoiu (în care au intrat Petre Arnăuţoiu, Maria Plop, Titu Jubleanu, Maria Jubleanu, Constantin Jubleanu, iar ulterior şi Ion Marinescu) a rezistat din 1949 până în 1958, ducând lupte cu Securitatea, înregistrând pierderi proprii, dar provocând mult mai multe în rândurile forţelor represive. În cele din urmă, partizanii au intrat într-o totală şi cvasiperfectă clandestinitate, fapt datorat în bună măsură unei destul de largi şi loiale reţele de susţinători (un rol aparte l-au avut Marinica Chircă şi Elisabeta Rizea). Însă în mai 1958 ultimii membri ai grupului au fost capturaţi prin trădare (unul s-a sinucis la capătul unei lupte), la fel ca mulţi dintre susţinătorii lor. Represiunea a fost cumplită şi extinsă, mai multe loturi au fost judecate de Tribunalul Militar Bucureşti în 1959, acordându-se 16 condamnări la moarte, inclusiv Toma Arnăuţoiu, dar şi numeroşi ani de temniţă.
Grupul de rezistenţă Toma Arnăuţoiu a fost considerat printre cele mai importante din România, lungi perioade de timp fiind pus de Securitate chiar în capul listelor privind „bandele din munţi”.
