Caută
Close this search box.

Începe lupta pentru Euro 2020 cu o grupă de foc a României în nou-înființata ”Ligă a Națiunilor”

Echipa naţională de fotbal a României, antrenată de Cosmin Contra, a fost repartizată în Grupa a 4-a a Ligii C din așa-numita „Ligă a Naţiunilor”, alături de alte trei selecționate extrem de incomode, între care două ne-au creat chiar mari probleme de-a lungul timpului.

Este vorba de reprezentativele din Serbia, Muntenegru şi Lituania, conform tragerii la sorţi efectuate miercuri, în Elveția, la Lausanne. Cele șase meciuri se vor juca tur-retur în lunile septembrie, octombrie şi noiembrie ale anului 2018.

Practic, România s-a aflat în al treilea eșalon valoric al noii competiţii, ”Liga Națiunilor”, e drept, fiind cap de serie în această grupă a treia, dar chiar și din postura de cap de serie a avut parte, iată, de adversari valoroși, care ne-au făcut multe probleme de-a lungul timpului. Să ne amintim de acel 0-3 cu Lituania de la Cluj, sau de 0-1 (la Podgorica) și 1-1 (tot la Cluj) cu Muntenegru. În ce privește Serbia, aceasta se află într-o perioadă net superioară României, calificându-se la turneul final al Campionatului Mondial din Rusia (2018) și câștigându-și grupa preliminară în mod categoric, cu 21 de puncte și golaveraj 20-10. Cu naționala noastră Serbia are golaveraj direct incredibil, 8-2, chiar dacă este doar 2-2 la partide.

Ca sistem de alcăturie a grupelor valorice, câştigătoarele grupelor vor merge în seria superioară a ediţiei următoare, iar ultimele clasate vor retrograda în seria inferioară.

Tragerea la sorţi pentru preliminariile Euro 2020 va avea loc pe 2 decembrie a.c. Cele şase eșaloane valorice vor fi stabilite exclusiv pe baza performanţelor din grupele actuale ale Ligii Naţiunilor. În eșalonul României (Liga C), câştigătoarele celor patru grupe alături de cele mai bune două ocupante ale locurilor secunde vor fi în a treia urnă valorică pentru tragerea la sorţi a preliminariilor Euro 2020, toate celelalte coborând în liga a patra valorică.

Preliminariile Euro 2020 se vor desfăşura mult mai rapid ca altădată, în perioada martie-noiembrie 2019. Echipele cel mai bine clasate în cele patru grupe din Seria C a Ligii Naţiunilor, care nu s-au calificat la Euro 2020 prin intermediul preliminariilor, merg în play-off-ul Ligii Naţiunilor, în martie 2020. (foto arq.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri