Caută
Close this search box.

Lovitură pentru aleşi: Iohannis cere CCR să declare legea neconstituţională

Iohannis a sesizat astăzi CCR pentru legea care le-ar permite aleşilor să facă afaceri pe persoană fizică.

Preşedintele României a trimis Curţii Constituţionale (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Legea transmisă la promulgare pe 30 decembrie are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 161/2003 în sensul eliminării incompatibilităţii funcţiilor de deputat, senator, membru al Guvernului, prefect, subprefect, primar, viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean cu calitatea de comerciant persoană fizică.

„Prin modul în care a fost adoptată, dar şi prin conţinutul normativ Legea pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei este neconstituţională întrucât încalcă prevederile art. 1 alin. (3), ale art. 11 alin. (1), ale art. 65 alin. (2) lit. j), ale art. 75 alin. (1) şi alin. (5) raportat la art. 105 alin. (2) şi ale art. 148 alin. (4) din Constituţie.

Prin eliminarea incompatibilității unor funcții sau demnități publice cu calitatea de comerciant persoană fizică, legea dedusă controlului de constituționalitate diminuează standardele de integritate, aducând atingere statului de drept consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituție”, precizează Klaus Iohannis în sesizarea adresată CCR.

2 răspunsuri

  1. dupa ce a primit baldoaie si suturi cu gramada, la popou, si dupa ce si-a lins ranile din zona, soricelul iohanis, iar latra ca un Pekinez, de dupa garduri, crezandu-se dulau…Probabil ca nici nu va avea succes, oricum , cu acest nou pm -vasiliscul lui dragnea- nu numai justitia, dar mai toata tara este-cum era- in mainile lui ” dragnea si asociatii”.

  2. Familia polițistului GIGINĂ, acuzații la adresa DNA. Ce solicitare le adresează judecătorilor de la ÎCCJ(…)____–___Foarte bine ca familia face presiuni asupra DNA, insa cazul -de la inceput- trebuia preluat de Cutea Martiala a Armatei, iar jegul de pres-edinte care este commandant suprem al armatei, trebuia sa intervina ca acest process sa fie terminat in cateva luni, cu o singura condamnare, cea capitala, pentru asa-zisul general opera, pentru producerea din culpa a mortii unui soldat aflat in misiune, si parasirea acestuia-ranit- fara sa-i dea minim ajutor, fara a exista nici cea mai subtire motivatie, exceptie ingamfarea si grandomania personala, de a arata prostituatei aflate cu el, ce dur este el si ca el este un dumnezeu ,in Romania…La zi, familia ar trebui sa-l dea in judecata pe comandantul suprem al armatei, adica pe gunoiul de iohanis, pentru obstructionarea justitiei intr-un caz de omucidere evidenta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri