Caută
Close this search box.

Mark Salling, actor din serialul ”Glee”, a fost găsit spânzurat

Cunoscut pentru participarea în serialul ”Glee”, actorul american Mark Salling, care în octombrie s-a declarat vinovat de posesie de pornografie infantilă, a murit marţi la Los Angeles, la 35 de ani, relatează agenţiile EFE şi AFP.

Mark Salling. Foto: independent.ie

Site-ul de celebrităţi TMZ a informat că autorităţile investighează moartea ce pare o sinucidere prin spânzurare a actorului. Un purtător de cuvânt al Institutului medico-legal din Los Angeles a confirmat revistei The Hollywood Reporter că actorul s-a spânzurat şi că se investighează circumstanţele decesului său.

Poliţia din Los Angeles a declarat postului CBS că trupul neînsufleţit al actorului a fost găsit atârnat de un copac pe un teren viran din apropiere de zona sa rezidenţială Sunland, un cartier din nordul oraşului Los Angeles.

Mark Salling (Dallas, 1982) a interpretat în serialul ”Glee” personajul Noah ”Puck” Puckerman de-a lungul a şase sezoane pe care le-a avut producţia de televiziune între 2009 şi 2015.

În octombrie, el s-a declarat vinovat de posesie de pornografie infantilă, o acuzaţie pentru care era pasibil cu între 4 şi 7 ani de închisoare.

Foto: usmagazine.com

În cadrul unul acord cu Procuratura, Salling a recunoscut că a descărcat de pe internet mii de arhive de pornografie infantilă timp de mai multe luni în 2015.

Procesul pentru aflarea sentinţei era prevăzut pentru 7 martie.

Actorul a fost arestat în decembrie 2015, când anchetatorii au găsit la domiciliul său peste 50.000 de imagini pornografice şi erotice cu copii şi 600 de videoclipuri cu aceeaşi tematică.

În 2013, Salling a fost denunţat pentru agresiune sexuală de către o femeie care l-a acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu ea fără protecţie, deşi ea îi ceruse să folosească prezervativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri