Caută
Close this search box.

Antrenorul naționalei României are inima, pe viață, la Gyor

Antrenorul naționalei feminine de handbal a României, Ambros Martin, a declarat public că inima sa rămâne la Gyor, indiferent ce va face și unde va mai antrena. Din 2016 selecționer și al naționalei feminine de handbal a României, spaniolul Ambros Martin (49 de ani), se va despărți de echipa sa de club – și marea iubire a vieții sale – Gyor, la finalul acestui sezon. Martin a făcut acest gest doar pentru bani, adică pentru un contract mult mai ”gras” care va veni de la campioana Rusiei, Rostov-Don, fostă până în 2002 Rostelmaș Rostov pe Don. În ce privește naționala României, fostă campioană mondială și vicecampioană mondială (mult mai recent), Ambros Martin a ”reușit” să o ducă pe un meritoriu loc 10 la Campionatul Mondial de anul trecut, din Germania. Dincolo, la Gyor, standardele au fost, desigur, cu totul altele: de trei ori câștigarea Ligii Campionilor, în 2013, 2014 și 2017, ultimele două turnee finale, din 2016 și 2017, jucându-le împotriva fetelor de la CSM București, pe care trebuia să le și selecționeze în echipa națională ! Conflict de interese de mai mare dragul, dar la F.R. Handbal asta nu contează, ci cu totul alte ”criterii”, necunoscute de muritorii de rând ai sportului cu mingea la semicerc.  „Fanii formației știau deja asta, le-am spus-o într-o întâlnire din urmă cu câteva luni. Inima vrea să rămân aici, dar mintea a dictat. A fost cea mai grea decizie din viața mea. Ultimii 6 ani au fost absolut minunați. Fanii sunt incredibili, jucătoarele au fost mereu lângă mine. Circumstanțele din jurul echipei m-au făcut să iau hotărârea asta. Inima mea va rămâne la Gyor pentru totdeauna„, a declarat Ambros Martin pentru nemzetisport.hu.                                          El va rămâne în continuare și în funcția de selecționer al reprezentativei României de handbal feminin, postură pe care o ocupă din 2016. Ca de obicei, Martin luptă din nou împotriva unei echipe românești, pentru că Gyor și Rostov fac parte, alături de CSM București, din grupa 1 principală a Ligii Campionilor. (foto 24.hu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri