Caută
Close this search box.

Vremea se dezlănțuie la sfârșit de martie. Cod portocaliu de viscol în București și 14 județe.

La sfârșit de martie, cod portocaliu de viscol în București și alte 14 localități. Cursurile în unitățile școlare au fost suspendate în Capitală și alte 10 localități. Serviciul de Ambuanță este suprasolicitat, camerele de gardă, în special cele de ortopedie și pneumologie sunt supraaglomerate, fiind necesara suplimentarea numarului de personal medical. De asemenea, multe trenuri au fost anulate.

In sudul Banatului şi al Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei ninsorile vor fi abundente, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50…60 km/h şi temporar 65…70 km/h, viscolind şi local troienind zăpada şi determinând diminuarea vizibilităţii, a transmis Agenția Națională de Meteorologie.

Din cauza condiţiilor meteo, şcolile sunt închise vineri, în Capitală şi în zece judeţe vizate de avertizările meteorologice, potrivit Ministerului Educaţiei.

Au luat decizia de suspendare a cursurilor inspectorate şcolare din Bucureşti şi din judeţele Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Buzău, Dolj, Călăraşi, Ilfov, Olt, Ialomiţa (cu excepţia grădiniţelor cu program prelungit).

CFR a anunţat că vineri sunt anulate 18 trenuri care circulau între Bucureşti şi Constanţa sau Tulcea şi între Slobozia şi Ciulniţa, din cauza condiţiilor meteo.

Administraţia de Meteorologie a anunţat că temperaturi negative se vor înregistra în aproape toată ţara, până săptămâna viitoare, temperaturile pe timpul nopţii coborând până la -12 grade în estul Transilvaniei şi în Moldova. Inclusiv în Capitală vor fi temperaturi scăzute, astfel că valorile minime vor atinge -6 grade. Vântul va avea intensificări de 45-55 de kilometri pe oră şi vor fi perioade de timp cu ninsoare viscolită şi spulberată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri