Cunoscutul astrofizician britanic Stephen Hawking a murit la vârsta de 76 de ani. „Cu profundă tristeţe anunţăm că tatăl nostru a murit azi. A fost un mare om de ştiinţă şi un om extraordinar a cărui activitate şi moştenire vor dăinui mulţi ani”, au declarat copiii săi Lucy, Robert şi Tim.

Potrivit familiei, cunoscutul om de ştiinţă a murit împăcat în somn, miercuri, la casa sa din Cambridge, transmit agenţiile de presă, preluate de Agerpres.

„Curajul şi perseverenţa sa, strălucirea şi umorul său, au inspirat oameni din întreaga lume”, au completat copii lui Hawking.

Suferind de scleroză laterală amiotrofică (denumită şi boala Lou Gehrig), cu care a fost diagnosticat la vârsta de 21 de ani, Hawking era imobilizat într-un scaun cu rotile şi putea comunica doar prin intermediul unui computer şi al unui sintetizator vocal.

În 2017, cunoscutul astrofizician declarase pentru BBC că nu „s-a aşteptat niciodată să ajungă la vârsta de 75 de ani”.

Hawking a mărturisit pentru BBC că pentru el cea mai mare realizare a sa a fost descoperirea că găurile negre nu sunt în întregime negre, ceea ce este crucial „pentru a înţelege cum pot fi rezolvate paradoxurile dintre mecanica cuantică şi teoria generală a relativităţii”.

Astrofizicianul a devenit cunoscut la nivel mondial prin cartea sa „Scurtă istorie a timpului”, un bestseller publicat în 1988, care s-a vândut în peste 10 milioane de exemplare.

Născut într-o familie de intelectuali la 8 ianuarie 1942, Hawking a câştigat o bursă la Universitatea Oxford în 1959, iar trei ani mai târziu s-a mutat la Cambridge pentru a efectua cercetări în domeniul cosmologiei.

La vârsta de 32 de ani, fizicianul a devenit Fellow of the Royal Society, cea mai prestigioasă instituţie academică din Marea Britanie, iar în 1979, a fost numit Lucasian Professor of Mathematics la Universitatea Cambridge – ocupând postul deţinut odată de Isaac Newton.

1 COMENTARIU

  1. A murit SH, la 76…Un adevarat record de longevitate, cu o asemenea boala, este clar ca SH a infruntat pana si moartea, si a biruit-o, pentru ca media pe mapamond este putin peste 60 ani, iar ca o grupa mai specifica, in tarile cat de cat bune si cele bune, media abia trece de 70 ani, deci SH a trait foarte mult, iar -raportat la boala- cei mai multi nu rezista mai mult de 10 ani(dupa declansarea bolii) si foarte rare cazuri trec de 60 ani… Insa acest record este datorat-si nu in mica masura- si datorita intregii masinatiuni social-economice, pe care o are fiecare tara, conditiile pe care le are o persoana cu dizabilitati in Anglia(USA, Norvegia, etc.) sunt de domeniul discriminarii POZITIVE, practice SH a trait cu 5 ani mai mult decat media romanilor…Sunt sigur ca a murit linistit si impacat, iar daca exista viata si dupa moarte( chiar numai o forma energetica) el va fi mereu zambitor, pentru ca ultimele momente ale vietii ar conta cel mai mult, cine moare incruntat, suparat , cu sufletul plin de dorinta de razbunare, etc., va ramane blocat in aceas stare si va suferi etern, adica -singur- se arunca in focul de pucioasa…Un omagiu imens, pentru cel care a fost SH ,care va ramane in istoria omenirii, pana in ultima zi precum si cel caruia i-a urmat-peste ani- la catedra, I.Newton, cat si alte multe multe somitati Engleze…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 7 =