Caută
Close this search box.

Jurnaliştii din Timişoara au plecat din conferinţa de presă a primarului, în semn de protest

Nicolae Robu

Aproximativ 30 de jurnalişti din presa locală din Timişoara au continuat protestul faţă de primarul municipiului, Nicolae Robu, părăsind sala de conferinţe de la Primăria Timişoara.

Jurnaliștii protestează astfel față de afirmațiile edilului, care a spus despre ei ca sunt ”paraziţi sociali” şi i-a comparat cu ”prostituatele”.

Cei aproximativ 30 de jurnalişti din Timişoara s-au prezentat la conferinţa de presă de marţi, de la Primăria Timişoara, însă, în momentul în care primarul Nicolae Robu a început să vorbească, jurnaliştii au părăsit sala de conferinţe, în semn de protest faţă de declaraţiile edilului din ultima perioadă.

”Este un gest fără precedent al presei din Timişoara, ne-am decis toţi să plecăm din conferinţa domnului primar, deoarece nu mai acceptăm limbajul suburban pe care îl foloseşte cu noi, nu mai acceptăm să fim acuzaţi că suntem în slujba vreunui partid fără nominalizări, fără ca domnul primar să vină cu dovezi în acest sens. Nu mai acceptăm bătaia de joc pe care domnul primar o face de câţiva ani încoace”, a declarat Bogdan Marta, redactor şef Tion.ro, pentru News.ro.

Acest protest înseamnă un gest de normalitate. Până la urmă jurnaliştii din Timişoara nu pot fi jigniţi la infinit de un personaj care pretinde că este profesor universitar doctor inginer, dar nu are un comportament de minim şapte ani de acasă. Este gestul jurnaliştilor de a încerca să îşi protejeze dreptul de a-şi face meseria aşa cum se cuvine, de a le fi respectat dreptul de adresa întrebări şi a critica persoanele publice, politicieni, reprezentanţi ai autorităţilor locale”, a declarat și Dragoş Boţa, editor-şef Pressalert.ro, pentru News.ro.

Jurnaliştii din Timişoara au decis că timp de două săptămâni, numele primarului Nicolae Robu şi fotografii cu acesta nu vor mai apărea în presa locală, în semn de protest.

Cu toate că jurnaliştii au părăsit sala de conferinţe, Nicolae Robu a continuat să susţină conferinţa de presă.

Liderii instituţiilor media locale, editori şi corespondenţi din Timişoara au semnat o scrisoare de protest în cadrul căreia condamnă ferm atitudinea primarului municipiului, Nicolae Robu (PNL), faţă de jurnalişti, despre care a spus că sunt ”paraziţi sociali”, ”ultrapenibili” sau ”indivizi şi individe fără minte şi fără caracter, care, în loc să informeze, dezinformează şi calomniază”.

Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu (PNL), le-a transmis jurnaliştilor din presa locală, într-o conferinţă de presă, vineri, în care nu le-a permis să îi adreseze întrebări, că ”există mai multe variante de prostituţie, nu numai pe centuri”, după ce în cursul dimineţii, pe Facebook, i-a catalogat pe jurnalişti “paraziţi sociali care trăiesc din taxă de protecţie şi taxă de asmuţire!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri