Cristi Borcea este bănuit că ar mai fi lăsat o tânără însărcinată. Este vorba despre iubita fostului director al Spitalului Malaxa, Florin-Adrian Secureanu.

Cătălin Tolontan a fost cel care a scos la iveală triunghiul amoros. Acesta susţine că în 2017, Secureanu i-a cerut iubitei sale, Eugenia Chiriac, cunoscută şi că ‘Vrăbi’, să împrumute bani de la Borcea. Dar între tânără şi Cristian Borcea s-ar fi născut o idilă.

Ce l-a înfuriat cel mai tare pe Secureanu a fost faptul că tânăra a rămas însărcinată. Acesta era sigur că tatăl copilului este Cristi Borcea, însă, în cele din urmă, s-a dovedit a fi unul dintre oamenii de încredere ai fostului dinamovist, potrivit acasa.ro.

Totul a fost făcut public de Cătălin Tolontan pe blogul său:

„Du-te să iei nişte bani cu împrumut de la Borcea!”, i-a spus Secureanu iubitei lui, Eugenia Chiriac. Fostul manager de la Spitalul „Malaxa” era în arest, în primăvara lui 2017. Vorbeşte la telefon cu Cristi Borcea, şi el aflat în închisoare. Borcea dă dispoziţii, prin intermediari, ca împrumutul să ajungă la Vrăbi. Dar, în întâlnirea care are loc chiar în locuinţa dinamovistului, între Vrăbi şi unul dintre oamenii de încredere ai lui Borcea se ţese rapid o poveste pasională. Tipul este de vârsta ei. Arată bine, ca un rezident în sala de forţă, şi, nu în ultimul rând, e solvabil, căci are câteva apartamente de închiriat.”, potrivit cancan.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 1 =