GRECO – Grupul Statelor împotriva Corupției din cadrul Consiliului Europei i-a răspuns tranşant lui Tudorel Toader, ministrului Justiţiei, după ce Toader a declara, în plenul Senatului, că raportul privind România este unul orientativ și nu poate impune reguli legiuitorului român.

Tudorel Toader a dat explicaţii în fața senatorilor despre motivele care au dus la regresarea luptei anticorupţie, aşa cum arată raportul experţilor europeni, însă a afirmat că raportul nu a fost realizat în întregime de experți GRECO.

Fals, susține însă organismul internațional, care i-a transmis ministrului Justiției că raportul nu este unul orientativ, iar recomandările nu sunt, în niciun caz, opționale.

„Regulile noastre sunt clare: membrii GRECO trebuie să se supună recomandărilor din raportul de evaluare și să le implementeze în totalitate, în termenul stabilit de GRECO. România nu este o excepție. GRECO este un corp de monitorizare, nu un corp consultativ al Consiliului Europei”, se arată într-un răspuns al organismului internațional obținut de Realitatea TV, conform ziare.com.

De asemenea, GRECO arată că raportul de țară a fost realizat de o echipă GRECO, în urma mai multor discuții cu autoritățile relevante, printre care s-a numărat și ministrul Justiției, Tudorel Toader.

GRECO mai precizează că „evaluatorii și raportorii GRECO sunt desemnați de statele membre și au nivelul necesar de competență și profesionalism ca să-și facă munca”, iar „echipa care a mers în România nu reprezintă o excepție”.

Toader critică experţii GRECO

„Raportul GRECO a fost transformat într-o temă politică mult mediatizată și cu prea multe inexactități. (…) Exprim speranța că raportul e realizat de experții GRECO, un raport realizat pe baza unei corecte documentări, fără contribuții venite din spațiul național. (…) Expertul GRECO nu poate să treacă peste voința legiuitorului național, voință verificată de Curtea Constituțională”, a spus, miercuri, Tudorel Toader în fața senatorilor.

Exprim speranța că raportul GRECO este opera exclusivă a experților GRECO, pe baza unei corecte documentări, fără eventuale contribuții din spațiul național.

Eu personal am stat de vorbă la minister cu experții GRECO, nu mi-au exprimat convingerea că se ridică la conținutul respectivului raport.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 5 =