Caută
Close this search box.

Nissan Leaf decapotabil. Japonezii dezvăluie un concept inedit pentru mașina electrică

Nissan Leaf Open Car este un concept pentru un Leaf decapotabil care nu va fi lansat în producție de serie. Acesta a fost dezvoltat special pentru a marca 100.000 de unități Leaf vândute în Japonia.

Nisan a pregătit o surpriză fanilor mașinilor electrice și a dezvăluit în Japonia o versiune decapotabilă pentru Leaf.Este vorba despre un concept care a primit numele oficial Nissan Leaf Open Car, iar constructorul nipon a fost foarte zgârcit în furnizarea unor detalii despre acesta. Totuși, Nissan a precizat că nu există planuri pentru lansarea unei versiuni de serie pentru Leaf Open Car.

În schimb, conceptul a fost dezvoltat special pentru a fi expus la un forum de discuții pentru a sărbători atingerea unui prag de 100.000 de unități Leaf comercializate în Japonia de la lansarea în 2010. Aproximativ 100 de invitați au avut oportunitatea de a vedea și atinge ineditul concept în cadrul discuțiilor care au avut ca tema crearea unei „societăți fără emisii”.

Nissan nu a oferit detalii tehnice despre concept, care iese în evidență prin designul atipic asociat de regulă unui astfel de segment. Transformarea hatchback-ului în decapotabila s-a realizat inclusiv prin eliminarea portierelor spate, însă constructorul nu a dorit să prezinte alte detalii care au condus la acest proces.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri