Ludovic Orban, liderul PNL, reacţionează dur după decizia CCR, care îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să o revoce pe Laura Codruţa Kovesi de la conducerea DNA.

În opina lui Orban, o parte dinte judecătorii CCR au instrumentat o decizie care are trăsăturile unei lovituri de stat şi pune în pericol democraţia.

Şase judecători români au instrumentat o decizie care îmbracă caracterul unei lovituri de stat şi care pune în pericol democraţia României şi care afectează Constituţia României. În urma analizei pe care am făcut-o asupra minutei prezentate public de Curtea Constituţională în cadrul conflictului juridic de natură constituţională, am identificat o serie de elemente extrem de grave.

CCR este cea care trebuie să fie garantul respectării supremaţiei Constituţiei, dar chiar CCR încalcă Constituţia, călcând în picioare principiul independenţei justiţiei. Pentru că nu poţi considera că mai este respectat principiul independenţei justiţiei, atunci când magistraţii sunt lăsaţi la cheremul unui ministru al justiţiei, care este numit politic”, a declarat Ludovic Orban, în Parlament, conform News.ro.

Orban acuză CCR că ignoră rolul constituţional al Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM) şi a adăugat că CCR nu avea nicio calitate în ase pronunţa asupra motivelor refuzului preşedintelui de a o revoca pe Laura Codruţa Kovesi.

CCR nu poate să oblige preşedintele să facă ceva în contextul atribuţiilor sale constituţionale. CCR nu poate obliga preşedintele României, care este omul care beneficiază de cea mai mare legitimitate, nu pot şase judecători ai CCR să afecteze atribuţiile constituţionale ale preşedintelui şi să se substituie, de fapt, voinţei exprimate de cetăţeni. Din păcate, CCR tinde să se transforme într-o adunare constituantă, tinde să rescrie textul Constituţiei, nicidecum să interpreteze toate actele sau legile în cadrul constituţional”, a mai spus Ludovic Orban.

Preşedintele PNL a afirmat, de asemenea, că decizia luată de CCR este neconstituţională şi nu poate fi luată în considerare

„PNL nu poate să stea nepăsător în faţa unei decizii atât de evident neconstituţională şi împotriva democraţiei, considerăm că nu poate fi luată în considerare această decizie a CCR şi mai ales, nu poate să genereze niciun fel de efect în ceea ce priveşte acţiunea şi activitatea preşedintelui României”, a spus Orban.

Curtea Constituţională a Românei a constatat miercuri existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi.

CCR arată că, pentru soluţionarea acestui conflict, preşedintele trebuie să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA.

233 Vizualizări

1 COMENTARIU

  1. Opozitia ii da solutia, lui Iohannis(…)___—___OPOZITIA ii da SOLUTIA… Frumoasa rima, dar respectiva solutie trebuie sa fie pe baza de magneziu, iohannis este constipat rau de tot, la minte…Opozitia este pe masura, insa „tot raul spre bine”, spre binele lor insa, cu chestii de acest fel( motiuni, proteste, etc.) se mentin in paine (in cozonaci, de fapt!), referendumul trebuie cerut pentru Monarhie/ Republica, altfel tara „functioneaza” -in continuare- in ilegalitate, iar rezultate le sunt cele care sunt…///
    2-
    Toader sustine ca Iohannis e obligat sa o revoce pe Kovesi in momentul in care decizia CCR apare in Monitorul Oficial Joi, 31 Mai 2018, ora 23:58-„…”Nici presedintele, nici Parlamentul, nici Guvernul, nimeni nu poate organiza referendum avand ca obiect intrebarea urmatoare: ‘Respectam sau nu respectam decizia Curtii?'”_____——-_____Si daca malai-mare refuza(pur-si-simplu refuza) , ce se intampla?Suspendarea? Cat despre referendum, s-ar putea sa aiba dreptate dar ramane valabil( si IMPERIOS NECESRAR) cel despre Monarhie/Republica…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here