Caută
Close this search box.

Pacienții cu boli grave pot ajunge mai repede în străinătate. Schimbarea anunțată de autorități

Pacienții cu boli grave care nu pot fi tratați în timp util de sistemul sanitar pot ajunge mai ușor la spitalele din străinătate.

Ei nu vor mai aștepta luni de zile pentru ca dosarul să fie studiat de comisia de specialitate și pot alege o clinică mai scumpă, dacă sunt dispuși să plătească diferența de preț pentru tratament.

”Singura şansă pe care o aveţi este să vă trataţi afară″. Mulţi bolnavi au auzit aceste vorbe de la medici, apoi s-au lovit de birocraţie: întocmirea dosarului pentru a pleca în străinătate poate dura luni întregi, timp pe care nu îl au. Din această cauză, Ministrul Sănătăţii a schimbat Ordinul 50.

Un pas important este ca pacienţii nu vor mai avea nevoie de 3 oferte de la clinicile din străinătate că până acum, ci va fi suficientă una singură. Mai mult, dacă în timpul internării apar complicaţii, bolnavul va fi tratat şi pentru acestea urmând ca statul roman să deconteze costurile după externare.

Dacă sunt mai multe variante, statul plăteşte doar pentru spitalul care are tariful cel mai mic. Pacientul suporta diferenţa, dacă vrea la o clinică mai scumpă.

În plus, atunci când comisia teritorială din zona lor nu funcţionează, bolnavii nu trebuie să mai aştepte, ci vor fi evaluaţi de altă comisie.

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: ″Pacienții care mergeau la controale în ţările în care au fost transplantați vor putea să facă acest lucru şi de acum înainte… Ordinul nu a mai fost modificat din 2004, era nevoie de schimbări.″⁣

Ordinul 50 se referă la intervenţii chirurgicale sau la tratamente care nu se pot face la noi în ţară, iar proiectul modificat a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial.

Există însă posibilitatea ca bolnavii să se trateze în străinătate şi dacă statul nu îi poate îngriji în timp util. În această situaţie, ei trebuie să ceară formularul E112 de la medic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri