Caută
Close this search box.

Reclamația CCR către Comisia de la Veneția nu a avut unanimitate. Cine s-a opus

CCR

CCR s-a plâns că este atacată chiar Comisiei Europene și Comisiei de la Veneția, cu toate că aceeași Curte Constituțională a României renunțase la colaborarea cu Comisia Europeană în contextul MCV.

În comunicatul de ieri, Curtea Constituțională a României a anunțat că „plenul CCR a hotărât, cu unanimitate de voturi, în prezența tuturor membrilor săi” să sesizeze cele trei organisme europene pentru că se simte atacată după decizia dată în privința conflictului Iohannis-Toader cu privire la nerevocarea șefei DNA.

Sesizarea CCR a fost trimisă către Secretarul General al Consiliului Europei, Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) și Președintelui Conferinței Curților Constituționale Europene.

În același comunicat, CCR atrăga atenția și asupra „atacurile virulente” declanșate împotriva instituției și că „reprezentanți ai unor autorități publice, ai unor partide parlamentare au discreditat și delegitimat autoritatea CCR”.

Cea care s-a opus a fost Livia Stanciu. Judecătoarea CCR nu a semnat adresele pe care Curtea Constituțională le-a transmis instituțiilor europene, argumentând că ce s-a discutat în plenul CCR a fost diferit față de ce au scris ceilalți judecători în respectivul document.

„Nu am semnat aceste adrese, având în vedere că ele au un conţinut diferit faţă de ce s-a discutat în şedinţa Curţii din 5 iunie”, a declarat Livia Stanciu, pentru ziare.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri